kanald.ro
Masacru Belgrad
Masacru Belgrad
Actualitate
În timpul atacului, adolescentul de aproape 14 ani a tras 57 de focuri de armă.
În data de 3 mai, Kosta Kecmanović, un elev de aproape 14 ani, a deschis focurile de armă în școala primară "Vladislav Ribnikar" din Belgrad, unde învăța. Totul s-a întâmplat la ora 8:40, înainte de a se termina prima oră de curs.
Tânărul avea un întreg plan elaborat și urma să ucidă mai mulți colegi de școală. În urma atacului a omorât 8 elevi și un paznic, iar alți 6 și o profesoară sunt răniți, dintre care o fată în stare foarte gravă, după ce a fost împușcată în cap.
Încă nu se știe cum a intrat adolescentul în posesia armei și cum a reușit să părtundă în instituție.
La intrarea în școală, la o distanță de 14 metri, Kosta l-a împușcat mortal pe paznic, apoi a tras și spre două eleve de serviciu aflate pe hol. A urmat, imediat după, uciderea unui alt elev, apoi a intrat în sala sa de clasă, unde colegii și profesoara erau la ora de istorie.
Primul apel la poliție a fost făcut de Ivanka Jovanović, directoarea adjunctă a şcolii, în jurul orei 8:40, urmat de al doilea, la ora 8:42, care a fost făcut chiar de către atacator, care a transmis polițiștilor un mesaj cu adevărat șocant: „Sunt un psihopat care trebuie să se calmeze”.
Ajunși la fața locului, polițiștii l-a imobilizat pe băiat, care nu a opus rezistență. În ghiozdanul tânărului se aflau pistolul CZ-99, cu care a ucis cele nouă persoane, precum şi cocktailuri Molotov, cu care se gândea să blocheze intrările în școală, însă din cauza fricii de explozie, a renunțat la idee.
Kosta este născut în data de 30 iunie 2009, fapt pentru care nu va răspunde penal acțiunilor sale. Acesta va fi plasat într-o instituție psihiatrică, iar mama și tatăl lui au fost deja arestați.
„Se va dezbate ani la rând ce s-a întâmplat în Serbia în ziua de miercuri, 3 mai 2023. Se va discuta dacă legea este bună, cine este de vină, despre "valorile occidentale", despre educaţia depăşită, despre părinţi, despre violenţa socială, despre reţelele sociale, despre internet, despre telefoanele mobile, despre reality show-uri... Dar orice s-a întâmplat cu Serbia, nu a început ieri. În această dimineaţă am asistat la actul final al unei drame sângeroase care s-a născut cu mult timp înainte, poate în familia băiatului asasin, poate în şcoală, poate în vreun loc terţ sau mai mult ”, se arată în cotidianul Blic.
În cadrul unei conferințe de presă, Veselin Milic, şeful poliţiei din Belgrad a declarat că băiatul avea la el două foi pe care scrisese numele a 16 elevi pe care urma să îi elimine, cât și planul școlii desenat cu clasele de curs.
„Era cumva tăcut, părea drăguţ şi avea note bune. Nu ştiam prea multe despre el, nu era atât de deschis faţă de toată lumea. Nu m-aş fi aşteptat niciodată ca acest lucru să se întâmple”, a povestit Evgenija, în vîsrtă de 14 ani, colegă cu tânărul atacator, citată de Reuters.
Citeste si: Plachetocrit crescut – semnificații și implicații clinice- revistagalenus.ro
Tânărul era familiarizat cu arma, întrucât a fost de mai multe ori la poligon alături de tatăl său. Kosta trăgea cu un pistol de 9 mm și unul de calibru mic, însă în această perioadă a pus în plan o crimă în masă. Potrivit informațiilor, băiatul era respins de colegii lui și nu se putea integra, însă oamenii legii nu pot stabili încă dacă a fost vorba de o răzbunare din cauza bullyng-ului. Au apărut, însă, informații potrivit cărora băiatul a fost la un moment dat victima unor violențe la orele de actorie, ba chiar există un raport medical în acest sens.
Adolescentul provenea dintr-o familie bună, înstărită, era un elev conștiincios, cu note bune și participa la concursuri. Tatăl este un cunoscut medic radiolog, iar mama este un om de știință, profesor în microbiologie și predă la o universitate.