
kanald.ro
Vedete
Gabriela Cristea a plâns de fericire la nunta ei, mai ales în momentul în care Tavi i-a interpretat o melodie de suflet și apoi i-a spus că o iubește!
Gabriela Cristea și Tavi Clonda trăiesc de mai bine de șase ani o frumoasă poveste de dragoste, una mai puțin obișnuită ca durată în lumea showbiz-ului românesc.
Astfel, în ciuda tuturor celor care nu le-au dat prea multe șanse la început, cei doi s-au căsătorit civil și, acum, au împreună două fetițe frumoase, pe care le iubesc ca pe ochii din cap! ”Ce mi-aș dori mai mult?”,
Ei bine, cum era normal, ce putea Gabi să își dorească mai mult decât o nuntă și în fața lui Dumnezeu! Iar visul avea să i se îndeplinească sâmbătă, atunci când, vedeta s-a cununat la Biserica Basilescu din București cu bărbatul inimii ei, în prezența nașilor, Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu, dar și a familiei și a prietenilor apropiați.
Gabriela Cristea și Tavi Clonda și-au dorit să aibă parte de o nuntă atipică, așa că au decis să facă petrecerea acasă la ei, în curte. Așa cum era de așteptat, atmosfera a fost una extrem de relaxată, iar invitații nu s-au mai simțit constrânși să îmbrace niște ținute elegante, din contră, fiecare a ales ceva comod, numai bun pentru o distracție pe cinste, până dimineața.
Deși evenimentul s-a vrut a fi simplu și vesel, ei bine, pe la miezul nopții, a existat un moment realizat de mire care a adus lacrimi pe obrajii miresei.
” Gabriela Cristea s-a măritat și religios cu Tavi Clonda, iar el a încercat să îi arate cât de mult o iubește prin dedicarea unei piese speciale, și anume, cea pe care s-au cunoscut și s-au îndrăgostit. Este vorba de melodia ”Te vreau lângă mine”.