
In articol:
- Primele declarații după al doilea joc pentru imunitate
- Echipa Războinicilor, mândri de noul rezultat
Faimoșii au luptat pentru imunitate și au pierdut-o în fața Războinicilor. Este prima oară când echipa roșie pierde în fața celor din echipa albastră în jocul pentru imunitate. Scorul a fost, și de data aceasta, extrem de strâns, iar războinicii au câștigat cu 10-8 în fața faimoșilor.
Astfel, concurenții din echipa roșie trebuie să nominalizeze pe cineva de la ei din echipă care să pornească în cursa spre eliminare, alături de Sorin din echipa Războinicilor, care a fost nominalizat ieri, după ce echipa albastră a pierdut în fața Faimoșilor, cu scorul de 9-10.
Pe lângă meciul de imunitate, Războinicii au câștigat în ediția de sâmbătă și o porție generoasă de scovergi.
Războinicii au câștigat al doilea joc pentru imunitate
Primele declarații după al doilea joc pentru imunitate
Faimoșilor nu le-a picat prea bine înfrângerea de care au avut parte în cea de-a doua confruntare pentru imunitate. Însă, ca după fiecare înfângere de care au mai avut parte în competiție, s-au resemnat și au promis că data viitoare vor fi mai puternici și vor câștiga următoarea imunitate.
„După cum am pornit nu mă așteptăm să sfarsim astfel. Îmi pare rău că n-am dat mai mult din mine. Am adus un punct și unul l-am pierdut. Îmi pare rău că nu am leșinat acolo și ar fi trebuit să țin cu oamenii aia până lesinau ei. Sunt mândru de echipa pentru că sunt niște oameni minunați. Noi nu suntem sportivi și ne comparăm cu niște sportivi, sunt mândru de asta", a spus Jador.
Citeste si: Previziuni sumbre ale Babei Vanga. Ce se va întâmpla în curând- bzi.ro
„Personal mă simt dezamăgită de mine. A fost un mare pumnal în ego. Am descoperit că am și puncte slabe. Dacă Dumnezeu a vrut ca noi să pierdem, atunci toți avem de învățat o lecție din asta. Noi suntem uniți. Ne iubim foarte mult și nu îmi place ca suntem in situatia asta", Simona Hapciuc.
„Am început acest concurs cu puțina aroganță, ne simțeam puternici pentru că suntem mai mari. Cred că ne-a lipsit ambiția și motivația. Ne asumăm și esecurile si victoriile. Consider că remediem problemele si o sa fim mai buni", a spus Morosanu.
„După cum vedeți, am pierdut la o diferență mică. Am pierdut, din păcate, la fete. Au fost unele mai slăbuțe, nu au avut fortă. Însă ne asumăm totul ca o echipă", a spus Culiță, după ce a pierdut meciul de imunitate.
De asemenea, cântăreața Amna spune că a făcut tot ce a putut pentru a încerca să înscrie un punct pentru echipa ei, însă eforturile ei au fost în zadar. „ Presiunea a fost foarte mare pentru mine, fiind la meciul decisiv. Mi-am dorit foarte mult să câștig, am dat tot ce am putut și cred că s-a văzut", a spus Amna.
După ce au fost declarați înfrânți, Cătălin Moroșanu i-a felicitat pe adversari pentru felul în care au jucat și i-a amenințat că data viitoare nu vor mai fi ei învingători.
"Vreau să-i felicit pe Războinici că și-au revenit. Meciul următor o să-l câștigăm", a spus Moroșanu.
Echipa Războinicilor, mândri de noul rezultat
Albert de la echipa albastră a povestit cât de greu a fost această etapă a competiției și cât de mult și-au dorit victoria și cât de mult au muncit pentru a o obține.
"Prin credință, nu ne-am lăsat. Am vorbit și cu echipa. OK, sunt mai mari și mai puternici. Însă am luptat cu toții pentru Sorin. Sunt foarte fericit, am dat tot ce am putut. Miracolele există", a spus Albert.
Fratele lui Camara, Musty, spune că în echipa Războinicilor toți sunt ca frații și încearcă de fiecare dată să se îmbărbăteze unul pe altul și să se susțnă indiferent de rezultat.
"N-am cuvinte. Avem o familie extrem de puternică. Suntem o familie mare. Plâng de emoție. Am dat până la capăt", a spus Musty, cu lacrimi în ochi.