
kanald.ro
Gestul pentru care Smiley și Gina Pistol au fost taxați dur de fani
Vedete
Smiley și Gina au fost taxați pentru gestul făcut pe scenă. Ce spun internauții?
Smiley și Gina formează un cuplu de ani buni, sunt părinți de fată și anul acesta s-au și căsătorit. Astfel că de când nu-și mai ascund iubirea de ochii lumii, cei doi sunt aproape mereu împreună, chiar și la concertele artistului.
Astfel că acum, la mare, în cadrul unui festival, Gina Pistol a urcat pe scenă alături de soțul ei. Iar asta nu este tot, căci pe lângă faptul că i-a fost alături, l-a susținut și la sorbit din priviri pe parcursul întregului moment, fosta prezentatoare a mai făcut un gest.
Unul pe care cei din online l-au taxat dur, mai ales că în fața lui și Smiley a plusat. Concret, el cântând o melodie dedicată iubirii și femeii, Gina Pistol l-a sărutat cu patos în fața marelui public, apoi el a îmbrățișat-o și i-a oferit un scurt dans.
Totul a ajuns viral, iar cei care au văzut momentul au spus că, de fapt, cuplul vedetă a devenit cam plictisitor, având în vedere teatrul pe care l-ar juca de ochii lumii.
”Ce teatru ieftin, așa este scenariul pregătit, cu pupături și vals, dar a început să devină plictisitor”, este reacția unei internaute, care a dat cu ochii de momentul celor doi soți.
De cealaltă parte, însă, au fost și oameni, mulți la numără, care au aplaudat gesturile de iubire făcute de artist și de blondă.
Gestul pentru care Smiley și Gina Pistol au fost taxați dur de fani
Citește și: Gina Pistol s-a filmat goală în duș, la o lună de la nuntă! Imaginile au ajuns pe internet
Aceștia au ținut să precizeze că pe chipurile celor doi se vede clar iubirea pe care și-o poartă reciproc, dar și fericirea care i-a cuprins de când formează un cuplu.
”Cel mai frumos cuplu! Îmi râde inima de bucurie de fiecare dată când vă văd! ”/ ”Ginuța radiază de fericire, se simte iubită și o merită din plin”/ ”Sunteți atât de frumoși și fericiți”/ ”Frumos cuplu, de o decență, simplitate și normalitate firească”/ ”Sa