kanald.ro
TJ Miles și Francisca și-au oficializat relația
TJ Miles și Francisca și-au oficializat relația
Vedete
TJ Miles și Francisca au confirmat faptul că formează un cuplu.
După un mariaj de lungă durată, Francisca și Bogdan Lățescu au luat pe toată lumea prin surprindere atunci când au anunțat că ei sunt divorțați.
Separarea s-a produs în toamna anului trecut, iar divorțul în mod oficial a venit în luna ianuarie. Atunci a fost și momentul în care s-a zvonit că bruneta a pus capăt relației de iubire pe care o avea cu luptătorul din cauza lui TJ Miles, de care s-ar fi îndrăgostit.
Citește și: Francisca, in studioul de inregistrari cu un american celebru! Kim Kardashian de Romania a dat lovitura
Însă, tot atunci, toți cei trei au infirmat zvonurile și fiecare a pornit pe un alt drum.
Francisca, însă, după ce a recunoscut că o chimie a existat mereu între ea și actualul iubit, a ținut să precizeze și faptul că, ceea ce a spus când și-a anunțat divorțul, că nu a fost vorba de o a treia persoană în luarea deciziei, este încă valabil. Chiar dacă zvonurile apărute s-au adeverit într-un final.
„O chimie între noi a existat întotdeauna. E un personaj din showbiz cu care am avut o chimie foarte bună. În niciun caz (nr. TJ Miles nu a fost de vină pentru divorțul ei). Dacă undeva e foarte bine, nu este loc de altcineva. Lucrurile s-au întâmplat natural”, a spus Francisca, în emisiunea lui Cătălin Măruță.
Și tot acolo, TJ Miles a spus că povestea lor de iubire a început în timpul vacanței din Bali. Însă, până să se declare un cuplu, precizează vedeta, a fost un drum lung de parcurs în doi, dar și separat.
Doar că, o parte din el parcă a știut din prima clipă când a văzut-o pe brunetă că lucrurile vor evolua, căci a simți între ei o energie cum, subliniază el, doar la întâlnirea sufletelor pereche poate exista așa ceva.
„Când am văzut-o, a fost o chestie wow. Două suflete s-au întâlnit, dar drumul era lung. În momentul în care am întâlnit-o, nu știam că e măritată. Am aflat pe parcurs și m-a făcut să mă gândesc de 5000 de ori dacă asta este ceva ce vreau să fac, dar doi oameni care sunt destinați să fie împreună... orice ar fi, se întâmplă. În Bali s-au oficializat lucrurile. A fost un drum greu pentru noi”, a declarat TJ Miles .
Citeste si: Plachetocrit crescut – semnificații și implicații clinice- revistagalenus.ro
De cealaltă parte, imediat după ce amorezii și-au strigat iubirea în mod public, Bogdan Lățescu nu a fost dornic în a-și spune punctul de vedere.
Deși la vremea divorțului spunea că nu crede în posibilitatea existenței unei idile între TJ Miles și Francisca, iată că acum, cu adevărul în fața, luptătorul preferă discreția și statul departe de viața brunetei.
Concret, Bogdan Lățescu spune că acum este divorțat, liber, la fel ca Francisca, și că nu-l interesează viața ei sau viața de cuplu a celor doi. Plus că, a mai ținut el să spună, dar fără a da explicații, și lui pe plan personal îi merge foarte bine.
„Este treaba lor, îți spun sincer. Nu mă interesează absolut deloc. Nu am nimic de declarat despre noua ei relație. Eu sunt un om divorțat. Din luna octombrie nu mai am nimic de-a face cu ea. Eu sunt foarte ok pe plan personal. Repet, e fix treaba lor”, este reacția oferită de Bogdan Lățescu, conform Fanatik.