kanald.ro
Toto Dumitrescu, hotărât să părăsească România pentru o carieră peste hotare
Toto Dumitrescu, hotărât să părăsească România pentru o carieră peste hotare
Vedete
Toto Dumitrescu vorbește deschis despre viața sa profesională.
Fiul cel mic al lui Ilie Dumitrescu s-a făcut remarcat ca actor și model în România, după ce a studiat peste hotare.
Până la cei doar 25 de ani pe care îi are, Toto Dumitrescu a făcut parte din mai multe producții TV, iar asta, spune el, este încununarea muncii, voinței și pasiunii sale.
Toto Dumitrescu, hotărât să părăsească România pentru o carieră peste hotare
Actoria este menirea sa, ramură pe care a studiat-o la Londra, acolo unde, la un moment dat, vrea să se întoarcă.
Tânărul spune că regretă puțin întoarcerea în România, dar știe că va veni momentul când visul de a ajunge celebru și peste hotare i se va îndeplini.
Conform actorului, în România, posibilitatea de a ajunge cât mai sus este limitată, crezând cu tărie că expunerea, aprecierea și satisfacția la nivel înalt vor veni abia atunci când va lasă meleagurile românești în urmă.
Până atunci, însă, Toto declară că nu vrea să forțeze lucrurile, ci să lase viața să-și urmeze propriul curs, căci este conștient că destinul său este unul presărat cu succes.
”Am studiat la Londra, Goldsmiths, facultatea de teatru, și cumva îmi pare rău că m-am întors, deoarece în afară, oportunitățile sunt foarte mari.
În același timp mă bucur că m-am întors pentru că îmi place direcția în care se duce filmul, industria românească și îmi plac mult oamenii din industria asta. Dar, în același timp, o să plec la un moment dat. O să plec pentru că… cred că ăsta e destinul! Ai expunere mai mare, cred că contează… aici e și o barieră de limbă. Oamenii, dacă nu înțeleg limba în care joci, asta din start e o barieră pentru ei, în schimb, nu e o barieră dacă joci în limba engleză.
Pe lângă satisfacție și expunere, și veniturile sunt diferite în România față de cele de peste hotare. Chiar și așa, Toto nu se plânge, deși recunoaște că ar câștiga mult mai bine dacă ar activa în alt domeniu.
Doar că asta este un lucru imposibil, având în vedere că actoria a devenit pentru el ca o obsesie. Din care, precizează el, reușește să ducă un trai bun, având în vedere că nu mai are de ceva vreme nici susținerea familiei.
Mai mult decât atât, și dacă ar avea nevoie de bani în plus, Toto spune că nu ar apela acum la celebrul său tată. Nu pentru că ar putea să se lovească de un refuz, ci pentru că el consideră că părinții i-au oferit destul, acum fiind rândul lui să aibă grijă de propria viață.
”Câștig bani, dar, într-adevăr, poate nu atât de mult pe cât aș câștiga dacă aș fi un om de afaceri sau dacă aș face compromisuri și aș face o meserie care nu e vocațională până la urmă. Pentru că actoria nu e un job, consider că e totul, mă gândesc numai acolo tot timpul, la personajele pe care le fac sau la pașii pe care trebuie să îi urmez ca să interpretez personajele sau să învăț taina actoriei. E o obsesie, dacă pot să zic asta. Sincer, în ultima vreme mă întrețin din banii din actorie. Întotdeauna se poate mai bine, sunt foarte buni, dar scumpirile astea… se simt. Dar da, în ultima vreme nu am suportul financiar din partea familiei pentru că sunt destul de major încât să îmi iau eu viața în piept și poate că nu am nevoie de mai mult. Poate că mai mult m-ar face să devin mai comod și mi-ar înceta setea de a evolua. În contextul actual, nu aș îndrăzni (n.r să-I ceară bani tatălui). Nu e vorba de mândrie, ci de faptul că mi-a dat suficient și simt chestia asta. Și poate că mulți oameni nu cred, dar uneori chiar e suficient, și unele lucruri trebuie să le faci și singur”, a mai spus tânărul actor.