
In articol:
Tulpina de coronavirus decoperită în Marea Britanie a ajuns și în România, confirmă autoritățile. Medicul Cătălin Apostolescu, purtător de cuvânt al Institutului de Boli Infecțioase „Matei Balș” din București, a confirmat această informație la un post de televiziune. Primul pacient infectat cu noua tulpină de coronavirus este o femeie de 27 de ani din județul Giurgiu.
„Este vorba de o tânără de 27 de ani din județul Giurgiu, care s-a prezentat la spitalul nostru în data de 3, cu simptome minime. A fost testată și lăsată să plece acasă. Din datele pe care le avem, nu a călătorit în afara țării. Urmează ca DSP să facă o anchetă epidemiologică amănunțită”, a declarat Catalin Apostolescu.
Fotografie folosită cu scop ilustrativ[Sursa foto: Pexels]
Tânăra din Giurgiu, prima persoană infectată cu noua tulpină de coronavirus din România, s-a izolat la domiciliu
Femeia în vârstă de 27 de ani din Giurgiu nu are simptome grave, iar din acest motiv medicii au decis să o externeze. Ea s-a prezentat duminica trecută, 3 ianuarie, la camera de gardă a Institutului Matei Balş din Bucureşti. În urma verificărilor, s-a descoperit că este infectată cu noua tulpină de coronavirus descoperită în Marea Britanie.
( Citeste si: Vaccinuri transportate în cutii de pizza! Explicațiile autorităților: „Înscrisul de pe cutia folosită nu influențează în vreun fel siguranța vaccinului)„Una dintre tulpinile SARS-CoV-2 secvențiate în perioada 5-8 ianuarie 2021 la INBI „Matei Balș” se incadrează în varianta cu transmisibilitate crescută B.1.1.7 descrisă in Marea Britanie. În perioada următoare va continua supravegherea prin epidemiologie moleculară a cazurilor suspecte.
Pacienta în vârstă de 27 ani este în stare clinică foarte bună, se află în izolare la domiciliu, supravegheată de medicul de familie conform metodologiei în vigoare.
Având în vedere contagiozitatea mai mare a acestei tulpini, în paralel cu Campania națională de vaccinare, măsurile de protecție rămân la fel de importante: purtarea corectă a măștii de protecție, evitarea aglomerațiilor, distanțarea socială și igiena mâinilor.
În ultimele 24 de ore, Grupul de Comunicare Strategică a anunţat, vineri, că s-au înregistrat 4.841 cazuri noi de infectare cu noul coronavirus. Au fost raportate 96 de decese, iar în prezent sunt 1.100 pacienţi sunt internaţi la Terapie Intensivă.