
kanald.ro
Actualitate
Daria Dughina și-a pierdut viața sâmbătă seara, după ce mașina în care se afla a explodat. Recent, s-a aflat și care au fost ultimele cuvinte ale tinerei.
Fiica ideologului lui Vladimir Putin, Daria Dughina, s-a stins din viață sâmbătă seara, 20 august, după ce mașina în care se afla a explodat. Acum, în Rusia, sunt funeralii de stat pentru tânăra de 30 de ani, liderul de la Kremlin decorând-o post-mortem pe Daria pentru curaj.
De asemenea, Rusia acuză în continuare Ucraina de asasinare, iar Kievul neagă cu vehemență orice acuzație, în timp ce SUA condamnă orice atac împotriva civililor.
Moartea Dariei Dughina a lăsat multă durere în suflete apropiaților, dar în același timp, și o serie de întrebări privind decesul său, mulți crezând că este vorba despre un asasinat ordonat chiar de către ucraineni.
Tânăra, în vârstă de 30 de ani, se întorcea de la Moscova cu mașina tatălui ei, atunci când automobilul a explodat.
„Numai dacă persoanele obişnuite din ţările de Vest vor spune ''Stop!'' şi "Gata cu războiul!'', va fi posibilă o normalizare a situaţiei.”, spune tatăl Dariei.
Acum, apropiații Dariei, dar și politicieni de rang înalt și susținătorii ultranaționaliști s-au adunat la sediul televiziunii publice din Moscova.
„Ultimele cuvinte pe care mi le-a spus la Festivalul Tradiţional au fost: Tată, mă simt ca o războinică, mă simt ca o eroină. Vreau să fiu una, nu vreau o soartă diferită”, a spus tatăl Dariei Dughina, Aleksandr Dughin.
Funeralii Daria Dughina
Moscova susține cu tărie faptul că, bomba a fost detonată de o femeie, membră a serviciilor secrete din Ucraina sau a regimentului Azov.
„Această femeie nu a fost un soldat al regimentului Azov”, a spus un militar al regimentului Azov, Vladislav Javornok.
În același timp, și un reprezentant al Departamentului de Stat SUA a făcut o serie de declarații privind acest subiect: „P ot ceea ce pot să spun este că Ucraina neagă orice implicare. În ceea ce ne priveşte pe noi, condamnăm atacurile intenţionate asupra civililor de pretutindeni.”
De asemenea, Ucraina se teme că asasinatul va duce la o serie de noi atacuri ruse, care vor fi și mai violente. De exemplu, recent, la Dnipro s-au auzit mai multe rachete, iar guvernatorul a avertizat cetățenii să stea în adăposturi.
Presupusa asasină a Darieri Dughina