
kanald.ro
Social
Pneumologul Gloria Enache, de la Spitalul de Urgenţă Sfântul Ioan, a murit la doar 59 de ani
Un alt cadru medical a pierdut lupta cu noul coronavirus. Pneumologul Gloria Enache a murit la doar 59 de ani. Medicul lucra în Secția de Pneumologie de la Spitalul Clinic de Urgență Sfântul Ioan din Capitală.
Medicul Gloria Enache avea doar 59 de ani și profesa la Spitalul Sfântul Ioan din Capitală de foarte mulți ani. Pneumologul a pierdut lupta cu virusul ucigaș, deși a luptat atâta timp în prima linie pentru salvarea vieților umane. O fetiță de 13 ani își plânge acum mama decedată.
Peste 7.000 de cadre medicale au murit din cauza COVID-19 la nivel mondial, Mexicul fiind ţara cea mai afectată, potrivit unui raport Amnesty International, relatează AFP.
Citeste si: Gigi Becali, declarații surprinzătoare în ziua de Crăciun: "Virusul e un fleac! Nu îmi e frică de moarte"
După Mexic se află Statele Unite (1.077 de decese), Marea Britanie (649), Brazilia (634), Rusia (631), India (573), Africa de Sud (240), Italia (188), Peru (183), Iran (164) şi Egipt (159), potrivit Amnesty.
"Toate cadrele medicale au dreptul să fie în siguranţă la locul de muncă, este scandalos că atât de mulţi oameni plătesc cel mai ridicat preţ", a spus Cockburn.
În opinia sa, numărul declarat al victimelor în domeniul sănătăţii ar putea fi mai mic decât cel real în mai multe ţări, iar faptul că guvernul mexican dispune de o situaţie detaliată ar explica numărul mare declarat în această ţară în comparaţie cu alte state.
La nivel mondial, există 26,1 milioane de persoane infectate cu noul coronavirus şi peste 865.000 de decese provocate de COVID-19.
Sursa: agerpres.ro