
kanald.ro
Accident aviatic Milano
Vedete
Un avion privat românesc de mici dimensiuni s-a prăbușit, duminică, într-o clădire din Milano.
UPDATE: ANSA a anunțat că la bordul avionului de mici dimensiuni se aflau pilotul, copilotul, cinci adulţi şi un copil. Avionul de mici dimensiuni s-a prăbuşit peste o clădire din Via Marignano, San Donato Milanese (Milano) și ar fi aparținut miliardarului român Dan Petrescu. Aparatul este un avion monomotor cu elice de tipul Pilatus PC-12/47E şi a fost înmatriculat în România în 2015. Pilotul era un român de 30 de ani, scrie Corriere della Sera.
ȘTIREA INIȚIALĂ: O tragedie a avut loc duminică, în jurul orei 13:12, în Milano! Un avion înmatriculat cu numere româneşti a intrat într-o clădire aflată la marginea orașului. Avionul a plecat din România joi, pe data de 30 septembrie.
În avionul de mici dimensiuni se aflau opt persoane, iar pilotul era de cetățenie româncă. Toți pasagerii au murit, iar presa italiană relatează că toți ar putea fi de origine română. Printre victime se află și un copil, spun oficialii.
Avionul decolase de pe aeroportul Linate din Milano, la ora 13:00, cu destinația în Olbia, Sardinia. La scurt timp, la ora 13:12, avionul s-a prăbușit.
Imagini de la fața locului
Accidentul a avut loc lângă o stație de metrou din zona suburbană a orașului Milano. Persoanele care se aflau în proximitatea clădirii au mărturisit că au auzit o explozie puternică, iar pe cer se vedea cum o minge de foc urma să se prăbușească. Avionul de mici dimenisuni s-a prăbușit peste o clădire de două etaje, care se afla în renovare. Nimeni nu se afla în acdrul clădării, astfel nu au fost raportate alte victime.
Din ultimele informații, avionul ar fi aparținut unui afacerist de origine română, însă nu a apărut nicio informație oficială în acest sens. Presa italianp susține că printre victime s-ar putea afla și cetățeni de origine franceză. La bors se aflau piltul de origine română, co-pilotul și alți 6 pasageri.