kanald.ro
Actualitate
Un băiețel a murit în ziua în care a împlinit trei ani, după ce s-a împușcat. Familia lui juca cărți în acel moment
Caz cutremurător al unui copil, care a murit tragic în ziua în care a împlinit trei ani.
Un băiețel a murit în ziua în care a împlinit trei ani, după ce s-a împușcat accidental cu o armă adusă în casă de una din rudele venite la petrecerea dată în cinstea lui. Micuțul a crezut că este o jucărie și astfel, a apăsat pe trăgaci și s-a împușcat. Nenorocirea a avut la orele amiezii, în locuința familiei din Porter, Texas. Oamenii legii au fost chemați la fața locului, unde l-au găsit pe copil cu o rană în piept, provocată prin împușcare.
" Familia și prietenii s-au adunat pentru a sărbători ziua de naștere a copilului de trei ani și, în timp ce jucau cărți, au auzit un foc de armă", a declarat biroul șerifului din Montgomery, într-un comunicat de presă publicat pe rețelele de socializare.
În declarațiile autorităților se mai arată faptul că micuțul a fost găsit împușcat în piept. „Copilul a fost găsit cu o plagă împușcată în piept”, transmit autoritățile străine.
Copilul a găsit arma pe jos
Anchetatorii care se ocupă de cazul micuțului au transmis că cel mic ar fi găsit pistolul pe jos, după ce i-a căzut din buzunarul unui membru al familiei. Băiatul a fost transportat de urgență la spital, însă a murit în cele din urmă, din cauza rănii grave suferite.
Pe de altă parte, autoritățile nu au dezvăluit circumstanțele legate de modul în care membrul familiei și-a pierdut arma la petrecere. Nu se știe nici dacă cel care deținea arma a acționat într-o manieră necorespunzătoare sau iresponsabilă atunci când a venit vorba de asigurarea armei de foc.