kanald.ro
Vedete
Un fost concurent din echipa Deliei rupe tăcerea! A dezvăluit cum este, da fapt, artista în spatele camerelor de filmat: „Nu vorbim”
Delia este sau nu ceea ce pare pe micile ecrane? Unul dintre foștii săi elevi a spus adevărul despre artistă.
Nu puține au fost cazurile în care vedetele, fie de la nivel internațional, fie de la nivel național, apăreau într-un fel în fața fanilor lor, iar în spatele reflectoarelor, atunci când nu le vedea nimeni, erau cu totul ale persoane, alegând ca pe scenă să-și pună o mască. Ei bine, de data aceasta Delia este subiectul discuției, după ce a fost „deconspirată” de unul dintre concurenții unui emisiuni de talente la care artista a fost jurat, fiind nevoit să stea sub aripa sa și să primească îndrumările necesare.
Andrei Mihăilescu sau Ondy, așa cum este cunoscut în mediul online, în vârstă de 20 de ani, a făcut o serie de declarații despre cum se comportă, de fapt, Delia în spatele camerelor de luat vederi. Fostul său „elev” a vorbit fără perdea despre cum a perceput-o pe cântăreață.
Cum este, de fapt, Delia atunci când nu apare pe micile ecrane?
Fostul „discipol” al Deliei a mărturisit despre cântăreață că are numai cuvinte de laudă de spus și că a rămas de-a dreptul impresionat de cât de profesionistă și darnică în sfaturi poate fi.
„Delia m-a impresionat foarte mult. Este o persoană plină de energie. Chiar dacă la început trebuia să fiu în echipa lui Ștefan, apoi, primind wildcard, am ajuns în echipa Deliei. Sincer, am o simpatie enormă față de ea ca artistă, dar și ca om.
Este un om implicat nu doar pe sticlă. Îmi oferea sfaturi (n.r.: legate de cântat și prezența pe scenă). Ne-a susținut din prima și mă refer aici la grupul pe care l-am format cu Felicia.
Citește și: Smiley, în topul celor mai bogați artiști din România. Ce avere are cântărețul
Delia mai păstrează legătura cu fostul său elev?
După terminarea competiției, Delia nu a mai ținut legătura cu elevul său și nici acesta nu și-a dorit să insiste cu mesajele la adresa artistei.
„Nu vorbim! Nu sunt genul de persoană care să insiste, nu zăpăcesc omul cu mesaje! Ne-am reîntâlnit după ceva timp și era încântată să mă vadă”.