Vali Vijelie, show în Egipt alături de Nuțu Cămătaru

Vali Vijelie, unul dintre cei mai apreciați maneliști din România, pare să fi prins gustul vacanțelor exotice, artistul ajungând, a doua oară pe anul acesta, pe tărâm african, destinația aleasă fiind, de această dată, Egiptul.

Autor: Calin Perian

In articol:

Sătul probabil de vremea capricioasă a acestei început de primăvară, manelistul Vali Vijelie, dar și câțiva apropiați de-ai săi, și-a făcut bahajele și a plecat spre mult mai căldurosul Egipt.

Citeste si: Vali Vijelie, mesaj uimitor pentru trupa Generic! Ce le-a transmis artistul membrilor trupei, după ce i-ar fi furat melodiile

Vacanța pe care Vali Vijelie o petrece în Egipt pare să fie însă una cât se poate de animată, alături de celebrul manelist fiind și cunoscutul și controversatul Nuțu Cămătaru. Plecat alături de mai mulți fini de-ai lui Nuțu Cămătaru, Vali Vijelie pare să se distreze la maximum în Egipt, într-una dintre cele mai luxoase stațiuni din țara piramidelor. ȘI, din imaginile postate pe conturile de socializare, se poate vedea că Vali Vijelie, alături de gașca cu care a ajuns în Egipt, profită de conediu pentru a se relaxa, dar și pentru a vizita multe monumente antice de acolo.

Citeste si: Vali Vijelie și Ioana Filimon, împreună în Republica Dominicană?! Înscrie-te la Jocurile LOVEimpice și poți câștiga o vacanță exotică de vis

Citeste si: Hemoroizi externi – cauze si metode de tratament

Și, așa cum a făcut-o și în Zanzibar, Vali Vijelie este cel care dă tonul la distracție, manelistul având grijă ca toată lumea să se simtă cât mai bine, fie că este vorba de o petrecere pe vreun iaht de lux, închiriat de gașca cântărețului, fie că este vorba de distracție prin resortul în care s-au cazat

în Egipt.

Vali Vijelie
Manelistul Vali Vijelie, relaxare in Egipt alaturi de Nutu Camataru

Citeste si: Vali Vijelie, distracție de zile mari pe o plajă din Zanzibar. Manelistul a încins atmosfera în Tanzania VIDEO

Citeste si: „Au fost foarte multe momente urâte” Vica Blochina, copilărie de coșmar! Cum a fost umilită ani la rând fosta balerină de la Melody- kfetele.ro

Citeste si: FOTO/VIDEO- Șerpii pun stăpânire pe România! Imagini halucinante din Drobeta și Cluj, acolo unde reptilele se simt ca la ele acasă: „Șarpe de peste 150 de cm!”- stirilekanald.ro

Citeste si: Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate din viața sa. Ce a simțit când a fost adoptată de Ruxandra Ion: "Eu nu am realizat cu ce vine asta la pachet. M-am mutat în casa unor oameni pe care nu îi cunoșteam"- radioimpuls.ro

De altfel, și la începutul acestui an, atunci când a plecat departe de frigul din România, într-o locație de vis pe malul Oceanului Indian, în Zanzibar, Vali Vijelie e a susținut un concert de pomină pe plajă și a înveselit localnicii și turiștii pe ritmuri de manele, lucru pe care, pare-se, în face și acum, pe plajele din Egipt, veselia lui fiind molipsitoare.

Vali Vijelie
Vali Vijelie a vizitat monumentele istorice din Egipt

Vali Vijilie, direct cu maneliștii noii generații: ”Eu nu cânt muzică pentru Youtube”

”Nu. E loc pentru toată lumea. Iar noua generație nu poate să fie o amenințare pentru noi. Unii dintre ei cântă alt gen de muzică, toți sunt talentați. Eu nu cânt muzică pentru Youtube. E foarte important de știut asta. Eu nu alerg după vizualizări. Eu am nevoie ca după ce fac o melodie să mă duc la o petrecere și să mi-o ceară toată lumea.(...) O să-ți dau un exemplu. Un solist pentru care eu am cel mai mare respect din România este Ștefan Bănică. Pentru mine e un exemplu ca artist. Nu l-am văzut să alerge să facă muzică pentru Youtube. Cine îl ascultă pe Ștefan Bănică nu are timp să stea non-stop pe Youtube să asculte muzica lui. Mai mult copiii, noua generație, ascultă muzică pe Youtube. Dar dacă Ștefan Bănică face un spectacol, îl poate ține o săptămână. Noua generație ar putea să facă lucrul ăsta? Am avut un spectacol la Berăria H și au fost peste 2.000 de persoane. La vreo două săptămâni după, m-au chemat din nou. Ca să poți să ții un spectacol trebuie să ai un repertoriu. Ei (n.red. noua generație de maneliști) au cântece, sunt foarte talentați, dar să demonstreze unul dintre ei, să aleagă o sală și să facă un spectacol. Să vedem câți fani are. Ai fani în momentul în care plătesc pentru tine”, a spus Vali Vijelie în emisiunea lui Denise Rifai de la Kanal D.

Distribuie pe:
Galerie foto 
Abonează-te pe

Citește și:

Nelu Vlad dezvăluie secretele din spatele scenei! Solistul trupei Azur vine cu detalii incendiare: "Am fost arestați 12 ore"

S-a folosit Renert Gad de relațiile cu vedete ca să își facă reclamă?! Totul despre presupusa idilă cu Monica Bîrlădeanu: "Te afectează puțin"

Imagini incendiare postate de Megan Fox. Apariție sexy în costum de baie. GALERIE FOTO

Cine va boteza copilul lui Theo Rose și al lui Anghel Damian: „Îl așteptăm cu bucurie”. Artista urmează să devină mamă pentru prima oară în câteva zile

O femeie a fost grațiată după 20 de ani de închisoare. Ea și-a ucis cei patru copii pe care îi avea

„Nu mai sunt șanse să ne așezăm la aceeași masă.” Flavius Nedelea a vorbit pentru prima dată, după ce el și Anamaria Prodan au mers pe drumuri separate

Fanii lui Taylor Swift au purtat scutece pentru adulți la concertul ei. Motivul șocant pentru care au recurs la acest gest

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies