Vecinii familiei celor patru copii morți în incendiul din Timișoara: „Mama obișnuia să joace la păcănele, iar tatăl consuma alcool”

Patru copii din Timișoara au murit carbonizați. Vecinii dau vina pe cei doi părinți, care nu s-ar fi ocupat de copii.

Distribuie pe:

Autor: M.B.

fara descriere

Un incendiu puternic a izbucnit miercuri seara în Timișoara. Autoritățile au ajuns în scurt timp la fața locului și au făcut eforturi uriașe pentru a stinge flăcările devastatoare. Pompierii au încercat să-i salveze pe cei aflați înăuntru. Din păcate, patru din cei cinci copii ai familiei au murit carbonizați.

Incendiul a izbucnit în încăperea în care se aflau cei cinci copii ai familiei. Cel mai mic avea 3 luni, iar cel mai mare avea 14 ani. Doar băiatul cel mare a reușit să scape cu viață, iar frățiorii lui au murit carbonizați.

fara descriere

Vecinii familiei din Timișoara îi acuză pe părinți de neglijență

„Cât au locuit aici în Freidorf, copiii erau mai tot timpul singuri, murdari și neîngrijiți. Mama obișnuia să joace la păcănele, iar tatăl consuma alcool. Am făcut reclamații, dar familia era anunțată înainte de control și atunci părinții stăteau acasă, făceau puțină curățenie și totul era în regulă când venea asistența. După aceea copiii erau iar neglijați și lăsați de capul lor. Dacă Protecția Copilului și-ar fi dat interesul cum trebuie, poate acum acei copii ar fi trăit. Eu plâng încontinuu de azi-noapte, nu vreau să se mai întâmple o asemenea tragedie”, a declarat o vecină, conform opiniatimisoarei.ro.

Citeste si: Bianca Drăgușanu s-a făcut de râs pe internet! A vrut să arate că știe engleză, dar a făcut o gafă: „Ia-l, făi, și fă ce vrei cu el”

„Băiatul a zis că era cu copii în casă, s-a dus la bucătărie să ia lapte pentru cel mic. Când s-a întors deja nu mai putea să intre în dormitor, fumul era deja prea gros și a trebuit să iasă afară, s-a dus direct la vecin. Copii erau singuri, mama a venit la vreo 10-15 minute după ce a ieșit băiatul afară, probabil a sunat-o. Era disperată când a ajuns, a intrat în casă, dar n-a putut să înainteze prea mult, era fum gros”, a mai declarat un martor.

sursa foto: Opinia Timișoarei

 

 

Galerie foto  Urmatorul articol
Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Setari de confidentialitate