
In articol:
Mai exact, a explicat Virgil Musta, situația locurilor pentru pacienții aflați în situații critice este una cât se poate de dificilă. ”La Timișoara s-a decis transformarea Clinicii de Cardiologie ASCAR în clinică COVID, colegii mei au verificat situația, s-au inspectat tuburile de oxigen și, așa, am reușit să mai facem rost de paturi de ATI.
Mai mult, a precizat el, la un moment dat, s-a ajuns în situația ca medicii să decidă pentru pacienți, să apeleze la soluții extreme. ”A adus salvarea o persoană cu saturația de 60%, ceea ce înseamnă terapie intensivă imediat. Era plin, a început să se dea telefoane, nu era niciun loc în terapie intensivă și ca să nu moară în salvare, a fost pusă repede într-un salon, i-a fost pus oxigen să crească măcar până la un nivel de 75-80%, chiar dacă organismul suferă pe o perioadă scurtă de timp și să vedem dacă se găsește o soluție.
Virgil Musta sustine ca numarul locurilor la Terapie Intensiva e problematic
Știți care a fost soluția? Ea s-a internat la ora 22. Soluția a fost că a murit cineva de pe Terapie Intensivă la 2 noaptea și s-a eliberat un loc. E îngrozitor, pacienta aceea să se bucure că a murit cineva. Sunt traume psihice care vor rămâne în mintea medicilor care le trăiesc. Aveam speranță că comunitatea noastră ne înțelege și ne sprijină, dar ne-am pierdut speranța.
Virgil Musta sper sa salveze cat mai mult oameni
Citeste si: VIDEO- Acuzații tulburătoare. Mai mulți copii ar fi fost bătuți de educatoare- stirilekanald.ro
Iar când vine vorba de starea psihică a medicilor, Virgil Musta ne-a dezvăluit că aceștia sunt la capătul puterilor. ”Oricâte eforturi am face vedem că, uneori, sunt în zadar. NE consumăm și noi, normal. Și, de cele mai multe ori, în situația noastră, în alte țări, medicii sunt și ei consiliați. Și avem nevoie de asistență psihologică și noi, nu doar pacienții”, ne-a spus Virgil Musta. De altfel, medicul a detaliat situația cadrelor medicale aflate în prima linie în lupta contra COVID-19. ”În special în țările nordice unde se lucrează sub presiune în mediul medical trebuie să mergi la psiholog să te descarci de anxietate sau depresie. La noi nu există programe de acest gen, dar și dacă am oferi la momentul de față aceste programe de psihoterapie, în momentul în care lucrezi de dimineața până seara, și mă dau pe mine exemplu, care lucrez de la 7 la 22 uneori după miezul nopții, pe diferite paliere, nu neapărat cu pacientul. Foarte mulți dintre colegii mei lucrează la flux continuu și nu știu dacă găsesc această oră de terapie”, a explicat Virgil Musta pentru pressalert.
România, recorduri negative după recorduri negative
Ziua de 21 octombrie a marcat încă un record negativ pentru România, aflată într-o luptă disperată contra coronavirusului. Mai exact, au fost depistate 4848 de cazuri noi de coronavirus în ultimele 24 de ore, record absolut de la începutul pandemiei COVID-19, iar la numărul de decese s-a înregistrat o creștere importantă: 69 în ultima zi, în timp ce 766 de pacienți sunt internați la Terapie Intensivă. Cele mai multe cazuri noi au fost confirmate în București (650), Cluj (343), Mureș (234), Iași (231) și Dolj (201), în timp ce în Timiș, zona în care medicul Virgil Musta luptă contra pandemiei s-au înregistrat ale 176 de pacienți confirmați pozitiv.