Vlad Gherman, dezvăluiri despre cum a reacționat Cristina Ciobănașu când i-a ascultat piesa: „M-am gândit cum ar fi fost să nu îi zic nimic”

Vlad Gherman a dezvăluit că fosta lui iubită, despre care a scris piesa, a fost și prima care a ascultat-o. Iată cum a reacționat.

Vlad Gherman și Cristina Ciobănașu
Autor: Madalina Kovacs

In articol:

Vlad Gherman și Cristina Ciobănașu continuă să surprindă, deși ei nu mai formează un cuplu de la începutul acestui an. Actorii au făcut tristul anunț printr-un vlog postat pe rețelele de socializare.

La început, fanii nu au vrut să accepte și au sperat că totul este doar o glumă, în timp ce alții erau convinși că se vor împăca. Iată că despărțirea lor a fost cât se poate de serioasă, deși, uneori nici nu pare că au luat această decizia. 

Cei doi continuă să se vadă aproape zilnic pe platourile de filmare ale serialului în care joacă, continuă să-și vorbească, să se sune, să se vizitize, iar acum, Vlad Gherman, vizibil afectat de această despărțire, și-a pus sentimentele într-o melodie, care pare să devină ușor, ușor un real succes pe Youtube, unde a strâns peste 500 de mii de vizualizări. Versurile piesei sunt emoționante, iar actorul vorbește despre cum o poate face pe femeia iubită să se întoarcă la el, ceea ce ne duc cu gândul că Vlad speră la o împăcare cu Cristina Ciobănașu. 

„Piesa asta-i tristă, cine-ar fi crezut

C-o să vină ziua când am să ți-o cânt?

Când pariul nostru, uite, s-a pierdut,

Un pariu pus mai demult...

Până să te pierd de tot

Zi-mi dacă-i vreo șansă

Citeste si: Andreea Marin, despre mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: „Nu exista nicio atracție pentru mine”- bzi.ro

Să spun sau să fac ceva

Să te întorc”,  sunt câteva versuri din piesa cântată de Vlad.

Vlad Gherman
Vlad Gherman [Sursa foto: Captură]

Cristina Ciobănașu, prima care i-a ascultat piesa lui Vlad Gherman

Actorul și-a deschis sufletul în fața publicului și a pus într-o piesă toate sentimentele, emoțiile și trăirile sale din timpul relației cu Cristina Ciobănașu, cea care i-a fost parneteră de viață circa un deceniu și cu care ar fi trebuit să meargă la altar, cei doi fiind logodiți la momentul despărțirii. 

Deși Vlad Gherman a vrut să o surprindă pe Crisina Ciobănașu cu această melodie și  să-i vadă reacția când o va asculta online, actorul nu a putut, iar fosta sa iubită a fost și prima care a auzit piesa, după ce a fost gata. Actrița nu și-a putut stăpâni emoțiile puternice și a izbucnit în plâns. 

Citeste si: Vlad Gherman o vrea înapoi pe Cristina Ciobănașu! Ce mesaj i-a transmis actorul: ”Când și unde te-am pierdut?”

„Multă lume m-a întrebat dacă ea știa de melodie. Logic că știa. M-am gândit cum ar fi fost să nu îi zic nimic și să o vadă în online. Dar nu, i-am arătat-o, am întrebat-o cum i se pare”, a explicat Vlad Gherman, la un post de televiziune. 

Vlad Gherman și Cristina Ciobănașu
Vlad Gherman și Cristina Ciobănașu[Sursa foto: Instagram]

Prima reacție a Cristinei Ciobănașu, după ce a fost publicată melodia lui Vlad Gherman 

Actrița se declară mândră de fostul ei iubit și spune că melodia este extrem de frumoasă. Mai mult, aceasta îl asigură pe Vlad Gherman că îi leagă o frumoasă prietenie, iar oricțnd actorul va avea nevoie de ceva, poate conta pe ea. 

Citeste si: Vlad Gherman și Cristina Ciobănașu se comportă ca doi iubiți! Gesturile lor nu au putut fi ignorate de fani: „Nu țin eu legătura cu Prințesa mea?”

Sunt mândră de tine! Nu m-ai pierdut, îți sunt în continuare alături. Noi vom fi mereu cei mai buni prieteni! Pariul nostru s-a transformat și depinde doar de noi să îl câștigăm. Știi bine că sunt aici oricând ai nevoie de mine. Iar piesa e superbă!”,  a scris Cristina Ciobănașu pe rețelele de socializare.

Vlad Gherman și Cristina Ciobănașu
Vlad Gherman și Cristina Ciobănașu[Sursa foto: Instagram]

 

 

Distribuie pe:
Galerie foto  Urmatorul articol
Abonează-te pe

Citește și:

Vlad Gherman, gest neașteptat la două luni după despărțirea de Cristina Ciobănașu! Internauții au rămas impresionați

Vlad Gherman și Cristina Ciobănașu și-au programat întoarcerea din vacanță? Imaginile care îi dau de gol

Vlad Gherman, însoțit de două fete în vacanță! Iată cum se distrează celebrul actor după despărțirea de Cristina Ciobănașu

Horoscop de weekend 7-9 Mai 2021: Gemenii au parte de un câștig financiar

Lovitură totală pentru Meghan Markle! De ce e acuzată soția prințului Harry

Oana Zăvoranu l-a făcut praf pe Mădălin Ionescu. Ce a spus actrița despre soția sa: ”L-a nenorocit”

Dani Oțil își face terasă în parcul Herăstrău. Activiștii de mediu au sărit în capul vedetei tv. Cum a luat autorizație 

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies