kanald.ro
Actualitate
Zaporojie, o amenințare la adresa Rusiei. CNCAN, despre cea mai mare centrală nucelară din Europa: „Consecințele ar putea să fie pe raze de 300 km” | EXCLUSIV
Petre Min, coordonator GLERUNR în cadrul CNCAN, a vorbit în exclusivitate pentru WOWbiz.ro despre riscurile unui posibil accident nuclear la centrala aflată acum sub controlul armatei ruse.
Centrala nucleară de la Zaporojie a fost cucerită la începutul războiului din Ucraina, în luna martie, de către forțele ruse. Schimbul de focuri de atunci a dus la un mic incendiu, din fericire inofensiv, în complexul centralei și, recent, şeful administraţiei militare regionale ucrainene din regiune a avertizat că armata Kremlinului stă pe un butoi cu pulbere.
Oleksandr Staruh, şeful administraţiei militare regionale ucrainene din Zaporojie: „Este ca la ruleta rusească.”
Autoritățile ucrainene acuză Rusia că folosește centrala din Zaporojie ca pe un scut, pentru că știe că armata ucraineană nu va risca un dezastru nuclear doar pentru a recupera teritoriul pierdut în zonă. Cele două tabere se acuză una pe alta de jocuri periculoase în preajma unui obiectiv de mare risc, iar Oleksandr Staruh avertizează că orice greșeală va costa scump atât Ucraina, cât și Rusia.
„În cazul unui incident nuclear, va fi afectat nu doar sudul Ucrainei, ci şi Crimeea şi Rusia însăşi. O bombă nucleară conţine 9 kilograme de uraniu sau plutoniu, iar centrala noastră are 1.200 de tone. Contaminarea poate fi destul de mare, dar(...) este ca la ruleta rusească.(...) Astfel de escaladări sunt inevitabile, având în vedere că Rusia încalcă nu doar regulile războiului şi tratate internaţionale care nu permit desfăşurarea de operaţiuni militare cu echipamente grele pe teritoriul unei centrale nucleare, ci pur şi simplu încalcă logica existenţei umane”
, a spus şeful administraţiei militare regionale ucrainene din Zaporojie, Oleksandr Staruh, pe contul său Telegram.Citeste si: Militarii ucraineni și ruși, la aceeași masă. Cum unesc ONU și Turcia țările aflate în război?| EXCLUSIV
Petre Min, CNCAN: „Materialul fitil pentru o bombă și combustibilul nuclear sunt două lucruri total diferite.”
Chiar dacă posibilitatea unei catastrofe la cea mai mare centrală nucleară din Europa este una care bate chiar și perspectiva unui război de durată în Europa, Petre Min, coordonatorul Grupului de lucru pentru evaluarea riscurilor asociate urgențelor nucleare și radiologice, din cadrul Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN), susține că sistemele protecție ale unei centrale moderne fac asemănarea cu o bombă nucleară una nu tocmai potrivită.
„Dacă vorbim în termeni de risc, sunt foarte multe variabile și lucruri care trebuie precizate și clarificate.