WowNews logo WOWnews
Stories
adda, artistă, fiu, transformare, emisiune

Adda și fiu ei

Vedete

Adda a fost pusă într-o situație dificilă. Fiul ei nu a vrut să o vadă așa: „Nu și-a dat seama că sunt eu”

Adda a povestit o întâmplare din culisele show-ului din care face parte. Nici mărac fiul ei nu a recunoscut-o!

Adda este una dintre cele mai bune voci din industria muzicală românească. Artista trăiește de foarte mult timp o frumoasă poveste de dragoste alături de soțul său, Cătălin Rizea, cu care are împreună un copil. Recent, aceasta a acceptat provocarea de a face parte dintr-un show cu transformări însă, nu s-a gândit nici măcar o clipă că i se poate întâmpla așa ceva.

Adda, de nerecunoscut chiar și de propriul fiu

Vestea cum că mama sa va lipsi pentru o perioadă nu a fost primită prea bine de Alex, fiul Addei în vârstă de șapte ani.

Artista a mărturisit că micuțul a fost supărat la început însă, cu timpul, a început să accepte ideea. Astfel, curiozitatea băiatului l-a dus pe acesta chiar în culisele emisiunii din cadrul căreia este concurentă vedeta, iar acolo a avut parte de un șoc atunci când nu și-a mai recunoscut mama care era deghizată în bărbat. În momentul în care cântăreața s-a îndreptat spre el pentru a-l pupa, Alex nici nu a vrut să audă de asta.

Citeste si: Cel puțin 37 de persoane au sfârșit tragic după ce un autobuz a căzut peste 200 de metri într-o prăpastie, în Peru- kanald.ro

„Era un pic supărat că, na, o să lipsesc, dar e foarte curios să mă vadă. A și venit într-o zi când eram în travesti și a fost și foarte amuzant că a venit înăuntru. Nu și-a dat seama că sunt eu. Eram îmbrăcat în bărbat, cu mustață. Și i-am zis: «Mami, ce faci?». Și se uita… «Ohoo, mami, tu ești?», «Vino să te pup!». El zicea: «Ah, nu vreau, nu vreau!».”, a declarat artista, conform Fanatik.

adda, artistă, fiu, transformare, emisiune

Artista Adda

[Sursa foto: Instagram]

Citește și: Ce gest vrea să facă Adda pentru un fan care suferă de aceeași boală cu care se confruntă și ea? Artista și-a urmat părinții pentru a-l încuraja pe copil

Cătălin Rizea, un mare susținător al vedetei

Adda și Cătălin Rizea formează un cuplu de foarte mult timp, iar sentimentele dintre aceștia nu s-au consumat absolut deloc. Soțul artistei este mereu alături de aceasta și este unul dintre cei mai mari susținători ai ei, ba chiar el a fost cel care a încurajat-o să participe la emisiune.

Cei doi se înțeleg de minune, formează o familie frumoasă și fac foarte multe lucruri împreună.

Citeste si: Unde se vor duce toate bunurile rămase în urma compozitorului, Horia Moculescu? Fiica sa, Nidia, este complet sfâșiată de durere de când a aflat vestea tristă- kfetele.ro

Citeste si: O îndrăgită cântăreață face DECLARAȚII SFÂȘIETOARE despre Andreea Cuciuc: „Se simțea vinovată dacă...” Ce promisiune i-a făcut artista fiicei lui Igor Cuciuc?- radioimpuls.ro

„E fericit pentru mine. Mă încurajează. Mi-a zis: «Băi, bagă-te, acum că s-a schimbat toată nebunia» (n.r.: se referă la schimbarea formatului – de câteva sezoane participând perechi). E foarte mândru. Noi oricum suntem foarte legați și facem multe lucruri împreună”, a mai adăugat cântăreața.

Citește și: „Verificati-vă copiii în fiecare zi” Adda, apel disperat la adresa oamenilor. Ce a găsit artista în propria casă? „În pat”