Adda nu credea că i se poate întâmpla așa ceva

Vedete

Adda nu credea că i se poate întâmpla așa ceva. Ce i-a făcut Alex, fiul ei: „Propriul meu copil”

Adda s-a plâns pe internet de ceea ce a pățit.

În urma participării la show-ul din Asia, acolo unde, alături de soțul ei, și-a mărit comunitatea de fani, Adda a devenit din ce în ce mai activă pe rețelele de socializare.

Acum împărtășește totul cu cei care o urmăresc pe Instagram, amuzându-i cu poveștile sale sau aducându-le lacrimi în ochi, căci se știe că vedeta nu traversează o perioadă tocmai ușoară, din cauza problemelor de sănătate cu care se confruntă.

Citeste si: Florin Piersic, în doliu! Una din cele mai dragi ființe din viața lui s-a stins. Dan Negru este cel care a făcut anunțul- kfetele.ro

Citește și: Adda îl acuză pe CRBL că a umilit-o în trecut! Cântăreața a răbufnit: „Mi-a spus că nu voi urca pe scenă cu el”

Adda, chinuită de propria familie 

Însă, pe lângă tratamentul dureros pe care-l urmează pentru a scăpa de Lyme, acum Adda le-a spus internauților că a mai dat și peste alte probleme. Iar de vină pentru ele ar fi chiar soțul, fiul, dar și animalul de companie pe care-l au.

Concret, vizibil afectată, dar și amuzată, Adda a intrat în legătură cu internauții pentru a le spune că nu știe de ce anume să se mai vaite.

Citeste si: Naomi și Dorobanțu se sărută! Concurenții n-au mai rezistat și au dat frâu liber sentimentelor- kanald.ro

Și asta pentru că simte durere din toate părțile. Tratamentul injectabil pe care-l urmează o pune în situația de a face cu greu unele mișcări, plus că acum a și căpătat două vânătăi pe corp.

Una cauzată de animalul de companie pe care-l are, iar o altă făcută chiar de Alex. Adda spune că patrupedul său, deși este de talie mică, a mușcat-o de deget, în timp ce ea încerca să îl curețe, lucru care nu s-a mai întâmplat până acum și care, pe lângă că i-a provocat o rană serioasă la mână, a și șocat-o.

Iar cea de-a doua vânătaie, pe care o are la picior, i-a fost cauzată chiar de Alex, în timpul unui joc de familie.

Citește și: Adda s-a plâns fiului său din cauza treburilor casnice, iar micuțul i-a dat imediat replică. Ce i-a putut spune Alex mamei sale: „Copilul meu pe care eu l-am făcut”

Citeste si: Florin Piersic, în doliu! Una din cele mai dragi ființe din viața lui s-a stins. Dan Negru este cel care a făcut anunțul- kfetele.ro

Citeste si: Plachetocrit crescut – semnificații și implicații clinice- revistagalenus.ro

Citeste si: Este INCREDIBIL ce i-a șoptit Ahmed lui Dorobanțu la ureche! Veronica aude discuția și se schimbă la față: "Ce? Stai așa!". Lia și Daniel intervin imediat: "Îmi e milă de el!". Până unde s-a ajuns e greu de imaginat. Camerele n-au mai contat- radioimpuls.ro

La îndrumarea tatălui, Alex și-a înfipt dinții în piciorul mamei sale, iar urmările sunt cât se poate de vizibile și dureroase.

”Acesta nu este un banc. Ieri m-a mușcat câinele pentru că l-am curățat la ochi, și-a băgat colții în degetul meu. Alaltăieri am făcut moldaminul și astăzi ne-am jucat de vampirii, cu Cătă și cu Alex. Cătă m-a imobilizat în pat și se prefăcea că mă mușcă de gât. Apoi i-a zis lui Alex: mușc-o pe mami de picior, mușc-o pe mami de picior. Și m-a mușcat de picior cu tot maxilarul, e ceva deosebit. Iar acum stau pe canapea și mă gândesc ce mă doare mai rău: posteriorul, degetul care a fost mușcat de câine sau piciorul care a fost mușcat de propriul meu copil”, a spus Adda, pe pagina sa de Instagram.

Adda nu credea că I se poate întâmpla așa ceva [Sursa foto: Instagram]