
kanald.ro
Vedete
Nuami Dinescu, fosta Tanța, a vorbit despre relația pe care o avea cu Teo Trandafir. Actrița a spus adevărul despre relația pe care o aveau când nu erau filmate, dar și despre felul în care prezentatoarea se purta cu restul echipei
Timp de mai mulți ani Teo Trandafir și Nuami Dinescu au fost colege de platou. Actrița juca rolul asistentei sale și se numea Tanța.
Cele două vedete păreau că au o relație foarte bună în timpul emisiunilor, așa că fosta Tanța a vorbit despre relația pe care o avea cu actuala prezentatoarea a emisiunii Teo Show de la Kanal D, atunci când nu erau filmate.
„A fost o relaţie bună, cum s-a văzut la televizor. Din punct de vedere profesional, a fost cea mai fericită relaţie care se putea. A fost o combinaţie bună, o chimie bună, pentru că se îmbinau spontaneitatea şi lectura ei cu ceea ce ştiam eu. Iar în momentul în care începem să lucrăm, eu sunt un om foarte docil, nu ţin neapărat să-mi impun părerile.
A fost o relaţie foarte bună, eu am învăţat lucruri de la ea şi am făcut-o fără să-mi spună ea – am observat cum se purta cu echipa, ea era bună cu toată lumea.
Noi nu ne-am certat niciodată, o singură dată am avut un diferent pe nişte date istorice, în rest nu ne-am contrat niciodată, poate şi pentru că eu nu mă cert cu nimeni niciodată. A fost o perioadă în care am învăţat lucruri, aşa mă raportez la acea perioadă. Iar ea a fost omul care mi-a zis să nu zic niciodată nu, indiferent cât de greu mi-ar fi”, a declarat Nuami Dinescu pentru adevarul.ro.
„Tanţa a venit în 2001 dintr-o întâmplare. Eram cu nişte colegi şi cu regizorul Cristi Rotaru, care, la un moment dat, ne-a zis că se caută o formulă nouă pentru Teo. Şi m-a luat pe mine, pe Nora Dincă, pe Adriana Drăguţ şi pe un băiat. Ne-a dus în studio, unde era toată echipa, inclusiv Teo, şi ne-a zis: „Voi două sunteţi ospătăriţe, tu eşti femeie de serviciu şi tu eşti nepotul ei.