
kanald.ro
Vedete
Tânăra își dorește să facă cunoscută povestea tatălui său în rândul celor care i-au ascultat cântecele.
Au trecut cinci ani de la moartea lui Aurelian Preda, însă rana din sufletul fiicei artistului încă sângerează puternic. Anamaria a declarat că nu își poate lua nicio clipă gândul de tatăl ei și de la momentele petrecute împreună. Tânăra solistă a mărturisit recent că se gândește serios să scoată o carte în memoria interpretului de muzică populară, dat fiind faptul că pe data de 2 februarie acesta ar fi împlinit vârsta de 52 de ani.
Anamaria Preda a dezvăluit că îi este dor să simtă din nou bucuria de a-și serba tatăl în fiecare an, de ziua lui de naștere. Tânăra a mărturisit că în ultimii ani tatăl ei era grav bolnav, iar acest lucru îl făcea să nu mai spere la o aniversare viitoare: "Au trecut 5 ani de când nu mai este și în fiecare an, de ziua lui, simt o greutate mai mare. În fiecare an încercam să-l bucur. El era foarte fericit să-și organizeze, de fapt să se lase surprins, pentru că nu iubea să-și organizeze zilele de naștere, alături de prieteni, de colegi foarte mulți, care din păcate acum nu mai sunt atât de apropiați.
Am rămas așa, cu un regret în suflet. În fiecare an, de ziua lui, îmi spunea că el nu mai prinde anul viitor. Niciodată nu-l credeam, nu-l băgam în seamă.
Aurelian Preda și fiica lui
Anamaria Preda s-a gândit și la un mod inedit de a-și comemora tatăl, la cinci ani de la deces. Solista a mărturisit că vrea să scrie o carte despre viața regretatului artist, mai ales că acesta le făcuse o promisiune fanilor, înainte să se stingă: "Tatăl meu a promis acum foarte mulți ani că înainte de decesul lui va scoate o carte, dar iată că n-a mai apucat. În schimb am fost asaltată de comentarii cum că ar fi scrisă și nu vreau să o scot, că tatăl meu a lăsat ceva.
Tatăl meu nu a lăsat nimic, dar pentru că au fost și foarte multe cereri m-am gândit, în contul a ceea ce mi-a povestit el, să scot o carte despre viața lui exact așa cum a povestit-o el și o știu eu. Nu vreau să cer păreri, pur și simplu vreau să scriu despre trăirile lui.", a mai spus Anamaria Preda, în emisiune amintită.