kanald.ro
Marina Voica se mândrește cu silueta ei, la 87 de ani
Marina Voica se mândrește cu silueta ei, la 87 de ani
Vedete
Marina Voica le-a dat replica celor care au spus că ar cântări prea puține kilograme, la vârsta de 87 de ani.
Marina Voica dezvăluia, de curând, că, la vârsta de 87 de ani, a ajuns să cântărească doar 39 de kilograme. După declarațiile făcute de vedetă, multă lume și-a făcut griji pentru faptul că aceasta ar avea o greutate mult prea mică, însă Marina Voica le-a dat replica tuturor, declarându-se extrem de mulțumită de felul în care arată la vârsta ei.
Citeste si: Ultima oră! Elicopter prăbușit: Familia unui renumit politician a murit în accidentul aviatic- kanald.ro
După ce s-a spus că artista ar fi slăbit foarte mult în ultima perioadă, Marina Voica a vrut să facă lumină în acest caz, declarând că forma ei fizică este una extrem de bună, care o mulțumește pe deplin. Mai mult, vedeta consideră că multe femei și-ar dori să arate ca ea și a dezvăluit că, la vârsta de 87 de ani, încă se ține bine pe picioare și reușește să ducă la bun sfârșit toate activitățile gospodărești, de una singură.
„Ce s-a tot mirat lumea că, la 87 de ani, ai mei, mai cânt live? N-am 100 de ani, iertați-mă, mai pot! Eu cânt cu mare ușurință, așa am cântat toată viața. Lumea a fost surprinsă, cu toții m-au sărbătorit pe scenă, sunt o legendă vie, sunt bine, stați liniștiți! Nu sunt deloc piele și os, am un corp foarte frumos, multe femei mă invidiază.
Măsor 1, 59 m, am avut 1, 62 m, dar, am mai scăzut, odată cu trecerea timpului, și găsesc greu haine, mărimea S, cât port eu. Și am 39 de kilograme, nu 37, Doamne ferește! Am o greutate normală, ce atât mă tot îngroapă unii și tot zic că de-abia am putut ține în mâini Trofeul Mamaia! Cei care tot zic că sunt doar piele și os știu, oare, că eu conduc și acum o mașină sport, care e foarte greu de condus? Sunt o fire sportivă, am făcut sport toată viața, am făcut gimnastică în tinerețe.
Marina Voica se mândrește cu silueta ei, la 87 de ani
În urmă cu ceva timp, artista povestea cum reușește să se mențină în formă, chiar și după ce a trecut de vârsta de 80 de ani. Marina Voica a dezvăluit că a fost întotdeauna o fire sportivă, păstrându-și obiceiurile chiar și la bătrânețe.
„Așa reușesc să îmi antrenez picioarele, să le am zdravăne, să nu cad pe stradă. De tânără fac sport, am făcut gimnastică sportivă, în Rusia. Secretul este să începi doar cu câteva genuflexiuni, trebuie însă să ții minte cifra. Faci azi 10, iar de mâine încerci cu 15. Apoi, câteva zile, faci doar 15. Dacă faci prea multe deodată nu dă rezultat și faci și febră musculară. De la 15, mergi la 20, și, tot așa, crești treptat. Eu, la 86 de ani, încă mai fac 100 de genuflexiuni pe zi. Am făcut gimnastică, fac exerciții fizice, mănânc puțin. Dar, ca să vă spun sincer, totul e doar o chestie ce ține de genetică. Eu semăn cu mama, care era slabă, o superbitate de femeie. Și tata era slăbuț. Pe ei îi moștenesc”, spunea artista pentru Impact.