kanald.ro
Vedete
Anca Serea s-a filmat goală în cadă! Soția lui Adi Sînă a uitat de inhibiții: „De când așteptăm momentul ăsta”
Anca Serea și-a luat prin surprindere fanii cu ultima postare de pe Instagram.
Anca Serea este iubită și îndrăgită de mulți români, iar de când a început să apară în lumina reflectoarelor, aceasta a reușit să adune de partea sa o mulțime de fani, care îi stau alături la orice pas. Șatena este foarte activă pe rețelele de socializare, în special pe Instagram, acolo unde păstrează mereu legătura cu admiratorii ei, împărtășind cu aceștia atât momentele bune, cât și cele mai puțin plăcute.
Așa s-a întâmplat și recent, căci într-un moment de relaxare, Anca Serea a scăpat de inhibiții și s-a filmat în cadă, în timp ce făcea duș, înainte de a merge la concertul soțului său.
Citește și: Anca Serea și Adi Sînă, totul despre afacerea lor de milioane de euro: "Avem niște produse senzaționale"
Citeste si: O nouă alertă de gaz în România! Un întreg bloc a fost evacuat în urmă cu puțin timp- kanald.ro
„De când așteptam momentul ăsta. Cum mă mobilizez să ies din cadă și mă duc la concert? Cum???!!!”, a scris Anca Serea, alături de imaginile din cadă.
Unde merg Adi Sînă și Anca Serea cel mai des în vacanță
Anca Serea a împărtășit cu publicul său o mică parte din ceea ce se întâmplă atunci când pleacă în vacanță alături de soțul său, Adi Sînă.
"Este destinația cea mai apropiată având în vedere că eu nu mai zbor cu avionul de ceva timp și este orașul în care noi mergem foarte foarte des, chiar de 4-5 ori pe an. E un oraș elegant, curant, nu e trafic, este foarte liniștit în primul rând.
O să prindem și târgul de Crăciun, vrem să mergem la Opera, noi avem așa un program al nostru ca oamenii în vârstă, așa mai glumim noi" , ne-a mărturisit Anca Serea, în exclusivitate.