Anunțul făcut de Carmen de la Sălciua, la scurt timp după ce Marian Corcheș a divorțat: „Urmează bebe”

Vedeta a dezvăluit totul în urmă cu doar câteva ore pe rețelele de socializare.

Autor: Madalina Kovacs

In articol:

Carmen de la Sălciua este una dintre cele mai apreciate artiste de muzică de petrecere din România, iar dovadă stă agenta plină de cântări a acesteia.

Totodată, melodiile pe care le lansează ajung cu repeziciune printre primele în trendingul autohton, bucurându-se de multă apreciere din partea publicului. Chiar dacă pe plan profesional se poate lăuda că dintotdeauna lucrurile au mers ca pe roate, nu la fel poate să spună și în ceea ce privește viața sentimentală. Artsita a trecut prin foarte multe relații eșuate, ba chiar și printr-un mariaj care s-a finalizat la notar, cu un divorț. În ciuda a tot ce a trăit, Carmen de la Sălciua nu a sperat niciodată să creadă că își va găsi sufletul pereche și iată că, în cele din urmă, se poate declara o femeie împlinită și din acest punct de vedere. 

În urmă cu câteva luni dezvăluia cu mult entuziasm că este într-o relație și îndrăgostită peste măsură, dar a preferat să-i țină iubitului ei identitatea ascunsă.

În cele din urmă, soția omului de afaceri a izbucnind, acuzând-o public pe artistă că i-a furat bărbatul. A fost o perioadă grea pentru relația lor, dar după ce au clarificat totul și s-a dovedit că ea nu avut nicio legătură cu problemele de familie dintre ei, a urmat divorțul și în cele din urmă Carmen de la Sălciua și Marian Corcheș se pot concentra, în sfârșit, pe povestea lor de dragoste. 

Carmen de la Sălciua și Marian Corcheș

Carmen de la Sălciua și Marian Corcheș

[Sursa foto: Instagram]

Carmen de la Sălciua, anunț neașteptat după ce Marian Corcheș a divorțat de fosta lui soție 

Artista este foarte activă pe rețelele de socializare și nu trece o zi fără să nu posteze ceva și să nu fie alături de de fanii ei. Nu este nimic ieșit din comun ca aceasta să organizeze sesiuni de întrebări și răspunsuri, căci vrea mereu ca internauții să nu aibă curiozități despre ea.

Așa s-a întâmplat și în urmă cu puțin timp, atunci când aceasta fanii au borbardat-o cu întrebări despre relația dintre ea și actualul ei partener de viață.

Un internaut a profitat de ocazie, nu pentru a întreba ceva, ci pentru a le spune că-i apreciază și că este sigur că urmează să-și întemeieze o familie împreună. La foarte puțin timp a apărut și reacția lui Carmen de la Sălciua. 

Citeste si: Ce nu ai voie să faci pe 21 mai 2022 de Constantin și Elena- kfetele.ro

Citeste si: Vestea tristă a zilei despre Saveta Bogdan. Să ne rugăm pentru ea..- bzi.ro

„Eu zic că Marian e alesul! Urmează bebe”, i-a scris un internaut pe Instagram. 

„Dumnezeu să le rânduiască cum Știe El”, a fost răspunsul artistei la remarca fanului. 

Unde l-a așteptat Carmen de la Sălciua pe Marian Corcheș, după ce a a divorțat 

Citeste si: EXCLUSIV! Carmen de la Sălciua reacționează la declarațiile fostei soții a iubitului ei! Cum stau, de fapt, lucrurile? "A ales să își asume toată vina"

Celebra artistă i-a fost alături iubitului ei atunci când acesta s-a despărțit de Bianca, fosta lui parteneră de viață. Vedeta nu a stat cu Marian Corcheș în sala de judecată, ci l-a așteptat afară, în mașină. Ea a povestit pe rețelele de socializare totul cu lux de amănunte. 

Citeste si: Carmen de la Sălciua și Marian Corcheș, planuri mari de viitor, după ce bărbatul a divorțat de fosta soție: „Postura în care eu eram nu era cea mai bună”

„Da! Am fost la proces însă nu in sala de judecata! L-am așteptat afara in mașina ...și nu am ras in nas nimănui !  Pentru ca nu am purtat o competiție cu cineva ca sa-i rad in fata! Nu port schimburi de orgolii cu nimeni! Îmi văd de viața și după cum văd se mai ocupa și alții sa mi-o comenteze! Dar dacă tot comentați măcar furnizați informaţii reale nu mai stați sa înjurați și sa puneți Etichete din lipsa de ocupație! In fine ...as putea scrie romane dar degeaba! Situația cu “gura lumii“ infinita! M-as lupta cu morile de vânt!”, a spus Carmen de la Sălciua, pe contul ei de Instagram.

Distribuie pe:
Galerie foto  Urmatorul articol
Abonează-te pe

Citește și:

Carmen de la Sălciua, reacție nervoasă în public, la scurt timp după ce Marian Corcheș a divorțat de soția lui: ”Acuzații la adresa mea mai rău decât la un interlop”

Oana Radu, declarație cutremurătoare: ”Lumea se aștepta să mă sinucid în groapă”. Cântăreața a vorbit despre relația cu Alin, fostul ei iubit care a sfârșit incendiat

Carmen de la Sălciua a postat o imagine din intimitate, iar fanii au reacționat imediat: „Cred că astfel de poze ar trebui să ramână private. Doar pentru tine si Marian”

Atenție! Ce se întâmplă cu zodiile de foc! Gemenii vor avea parte de schimbări la locul de muncă

Informație de ultimă oră despre ELENA UDREA! Anunțul făcut chiar de iubitul ei

Câţi bani a cheltuit Bianca Drăgușanu pentru un eveniment! „Doar una dintre brăţările mele a costat 36.000 euro”

Legătura dintre Ceaușescu și Putin. Buncărele celor doi dictatori și moartea sub zidul WC-ului

Doliu în fotbalul românesc! Fost câștigător al Cupei României! A evoluat în aceeași etapă pentru două echipe din Liga 1!

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies