Actorul Florin Petrescu trece prin momente dificile în această perioadă.
Cunoscutul actor Florin Petrescu trece prin momente grele în această perioadă. Axinte, așa cum era cunoscut de la "Vacanța Mare", a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare, sub acuzaţiile de şantaj, recunoscute chiar de către acesta.
Actorul Florin Petrescu, condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare
În luna februarie a anului 2020, Axinte a mers la DNA, acolo unde s-au reluat investigațiile într-un dosar mai vechi, în care actorul a fost și el implicat, în calitate de suspect. Cu toate acestea, se pare că abia acum lucrurile s-au concluzionat.
Astfel, în următoarea perioadă, Florin Petrescu este nevoie să respecte mai multe reguli printre care:
să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti la datele fixate de acesta;
să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
să comunice schimbarea locului de muncă;
să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mjloacelor sale de existenţă.
Axinte de la Vacanța Mare
În cazul în care bărbatul nu respectă aceste reguli stricte, va trebui să își execute pedeapsa cu închisoarea. Totuși, cum a ajuns să fie suspect într-un dosar?!
În anul 2012, ar fi fost pus de Dan Diaconescu să discute cu fostul director al Spitalului Malaxa, Florin Secureanu, despre bani și despre o sponsorizare pentru emisiunea politicianului, pentru a nu a spune mai multe declarații compromițătoare.
„Se fac cercetări că am vrut să ajut pe cineva.
A zis: «Eşti prieten cu Dan Diaconescu, zi-i să nu mai spună de spitalul nostru.» Şi m-am dus la Dan şi i-am zis să nu mai facă şi el atâtea probleme. Diaconescu mi-a zis aşa: «Domne, dacă vrea să ne ajute, să sponsorizeze OTV-ul.» Şi eu i-am pus în legătură”, declara actorul la sediul DNA, în urmă cu două luni.