Bianca Drăgușanu s-a filmat în timp ce și-a pupat fiica pe buze, iar internauții au criticat-o dur.
Bianca Drăguanu este una dintre cele mai cunoscute și controversate vedete din lumea mondenă. Fosta prezentatoare tv este foarte activă pe rețelele de socializare, acolo unde postează zilnic imagini și filmulețe pentru urmăritorii ei, pe care îi ține la curent cu schimbările din viața ei. Recent, vedeta a postat un videoclip cu fiica ei, Sofia, care a avut parte de foarte multe comentarii negative.
Bianca Drăgușanu a vrut să imortalizeze un moment alături de fiica ei, în timp ce mâncau îghețată.
La un moment dat, vedeta și-a pupat fiica pe gură, iar filmuletul a ajuns pe pagina sa de Instagram. Fanii susțin că acesta este un gest nepotrivit, iar fosta prezentatoare tv a fost judecată pentru că și-a pupat fiica pe buze. Acest gest este tot mai întâlnit în mediul online, atunci când părinții postează poze cu copiii lor. Internauții, cât și foarte mulți psihologi, condamnă persoanele care fac asemenea gesturi.
Bianca Drăgușanu, gestul care i-a înfuriat pe internauți [Sursa foto: Captura Video]
Ce spun psihologii despre părinții care își sărută copiii pe buze
Psihologul Keren Rosner a vorbit despre modul în care acest gest este foarte prezent în România. Chiar dacă este un sărut nevinovat, care semnifică dragostea pentru copilul tău, gestul ar putea fi dăunător pentru percepția celor mici asupra semnificației lui.
„Mai demult, la ţară, în anumite zone din România, exista obiceiul ca femeile care se revedeau după o anumită perioadă să se pupe pe gură, de exemplu. Însă în cazul copilului foarte mic acest gest este contraindicat înainte de toate din cauze care ţin de igienă.
Şi medicii recomandă să nu facem acest lucru din considerente legate de sănătatea copilului. Iar pe măsură ce copilul creşte, devine un gest cu încărcătură sexuală.
Copiii ştiu să facă diferenţa de timpuriu între un sărut între un băiat şi o fată, faţă de sărutul părintesc sau cel din prietenie. Mai ales că în zilele noastre observă astfel de modele pe stradă, în reviste, la televizor, sărutul pe buze fiind perceput ca specific între femeie şi bărbat.
Acest lucru este evident şi la copiii de grădiniţă, până la clasele 1- 4, mai ales când unui băiat începe să-i placă o fetiţă şi se mândreşte dacă s-au pupat pe gură. Deci pentru ei are o semnificaţie puternică în ideea că le place o persoană de sex opus. Nu este o atracţie sexuală conştientizată la acel moment, bineînţeles, dar ea există. De aceea, dacă părinţii obişnuiesc să facă acest gest, copilul poate ajunge să fie confuz în ceea ce priveşte semnificaţia lui şi chiar să fie jenat.
Mai ales că sunt părinţi care fac acest gest şi în public”, a explicat psihologul Keren Rosner, pentru site-ul Adevărul.ro.