kanald.ro
Bianca vrea să afle cu orice preț ceea ce simte Ionuț!
Bianca vrea să afle cu orice preț ceea ce simte Ionuț!
Vedete
Bianca și Ionuț sunt tot mai apropiați, însă concurenta vrea să afle cu orice preț ce simte tânărul cu adevărat pentru ea.
Bianca nu a mai putut să se abțină și l-a pus pe Ionuț în fața faptului împlinit. Chiar atunci când erau singuri, concurenta i-a pus o întrebare importantă, prin care vrea să afle ce simte, de fapt, pentru ea. Iată ce au discutat cei doi și care este concluzia finală în privința sentimentelor pe care le are concurentul din „Casa Iubirii”.
Bianca și Ionuț sunt tot mai aproape de a face marele pas spre oficializarea cuplului. Chimia dintre ei a fost încă de la început la cote maxime, când Ionuț a intrat în emisiune și a declarat, fără nicio reținere, că își dorește să o cunoască pe tânără.
Citeste si: BREAKING Două trenuri s-au IZBIT unul de altul! Zeci de persoane au fost RĂNITE!- kanald.ro
Deși, în urmă cu ceva timp, a spus că nu este îndrăgostit, iată că lucrurile s-au schimbat. Pus în fața faptului împlinit, chiar de către Bianca, Ionuț a spus cu sinceritate ce sentimente are pentru ea. Se pare că în prezent acesta poate spune că se simte îndrăgostit de cea care i-a plăcut încă din prima clipă. Totodată, concurentul a dat de înțeles că fluturii din stomac nu îi dau pace.
Citeste si: Plachetocrit crescut – semnificații și implicații clinice- revistagalenus.ro
„Ai fost întrebat dacă ești îndrăgostit și tu ai spus „îndrăgostit” este prea mult, dar ce simți?”, a fost întrebarea pe care Bianca i-a pus-o lui Ionuț.
„Simt o chimie foarte puternică între noi, pot să spun că sunt și îndrăgostit, este o dragoste la prima vedere. Atâta timp cât eu nu pot să mănânc așa de mult, cum mâncam de obicei. Ori că mă gândesc prea mult la tine, ori nu știu. Cred că mă înțelegi.”, i-a mărturisit concurentul Biancăi.