
kanald.ro
Vedete
Cabral și Andreea Ibacka și-au creștinat fiul, iar nașii sunt persoane publice.
Este o zi mare în familia Ibacka. Prezentatorul și actrița trăiesc clipe emoționante și asta pentru că astăzi l-au creștinat pe mezinul familiei, copilul al cărui chip a fost ținut departe de ochii curioșilor o bună perioadă de vreme. Abia recent, Cabral a decis să se mândrească în online cu frumusețea sa de băiat, moment în care fanii s-au arătat impresionați de gingășia și zâmbetul celui mic.
De altfel, cuplul-vedetă a ținut secret până în ultimele momente și acest mare eveniment, atunci când au publicat câteva imagini înainte de ceremonia religioasă, dar și de la locul unde acum se desfășoară o petrecere pe cinste.
Citeste si: Cabral Ibacka, prima fotografie cu chipul fiului său: ”E cam simpatic”. Cât de mult a crescut Tiago Ibacka
Eleganți, Cabral optând pentru o cămașă albă și blugi albaștri, în timp ce Andreea a îmbrăcat o rochie albastră, așa s-au afișat cei doi în drum spre biserică.
Mai mult decât atât, Andreea Ibacka a ținut să precizeze că, deși evenimentul este programat de foarte mult timp, majoritatea lucrurilor specifice zilei le-au pus la punct tot pe ultima sută de metri, însă totul a ieșit așa cum și-au dorit.
”Mergem la botez. Au trecut lunile, dar, deși ne pregătim de mult timp pentru eveniment, parcă tot pe ultima sută… Unii văd multe calorii, eu văd fericire (n.r. făcând referire la desertul de la eveniment). Cam așa arată, uneori, un platou și apoi pe șolduri”, a spus Andreea Ibacka pe Instagram, fericită și mândră de ceea ce a organizat.
Citeste si: Peste 100 de pensionari din Galați au pensii de un leu. Cum s-a întâmplat acest lucru- kanald.ro
De cealaltă parte, cei care au devenit părinți spirituali sunt nimeni alții decât Irina și Răzvan Fodor. Cei doi s-au arătat, abia azi, foarte încântați de acest moment, fiind pregătiți să respecte întocmai tradițiile, dar și să se distreze așa cum doar ei știu. Familia Ibacka și Fodor fiind de mult timp foarte apropiați și petrecând la unison multe zile importante.
”Astăzi avem un eveniment important în familie. Îl botezăm pe Tiago, băiețelul Andreei și al lui Cabral”, a spus nășica Irina Fodor, completată imediat de soțul ei: ”Nașu e pregătit, s-a născut să fie naș.