
kanald.ro
Emma de la „Casa Iubirii” a spus adevărul despre despărțirea de Alex
Vedete
Emma de la „Casa Iubirii” a decis să vorbească despre lucrurile care au făcut-o să se despartă de Alex, băiatul de care s-a îndrăgostit prin intermediul internetului.
Emma și-a încheiat traseul în calitate de concurentă în „Casa Iubirii” la puțin timp după ce l-a cunoscut, prin intermediul rețelelor de socializare, pe Alex, un tânăr artist. Fosta concurentă a emisiunii matrimoniale a fost eliminată din competiție, iar ea a urmat calea dragostei și a plecat în Germania, acolo unde a trăit o frumoasă poveste de dragoste alături de bărbatul pe care l-a cunoscut pe TikTok.
Emma și Alex au avut o relație tumultoasă, trecând prin mai multe despărțiri și împăcări. În urmă cu puțin timp, fosta concurentă de la „Casa Iubirii” și partenerul ei s-au întors în România, iar Emma a dat vestea că ea și Alex au pus capăt relației lor, luând pe toată lumea prin surprindere.
„Pare că ești afectată de lucrul ăsta, Emma. Eu nu știu ce s-a întâmplat între voi, dacă tu ai fi venit cu inițiativa asta, sau ai fi fost puțin mai pornită pe inițiativa asta, e și normal să nu te caute. Pentru că, probabil, omul a intrat în supărarea lui și îți dai seama că nu-i e comod nici lui. Dar, dacă spui că el a venit cu inițiativa, atunci e posibil să fie… Deși eu, dacă pe mine mă întrebi, îl văzusem destul de implicat așa, din ce ați arătat voi pe mediul online, îl văzusem chiar un bărbat implicat, care își iubește femeia.
Emma de la „Casa Iubirii” i-a dezvăluit lui Patrick de ce s-a despărțit de Alex
Emma nu a mai rezistat și i-a povestit lui Patrick tot adevărul despre despărțirea ei și a lui Alex. Fosta concurentă de la „Casa Iubirii” a dezvăluit că, de fiecare dată când ea și fostul ei iubit aveau o discuție mai aprinsă, bărbatul găsea o singură soluție, și anume, despărțirea.
Citeste si: Ninge în România! Unde s-a înregistrat cea mai scăzută temperatură, de -6,4 grade Celsius- kanald.ro
„Emma: Nu știu, chestia a fost că, el când se enerva, de fiecare dată era pornit să ne despărțim. Și mie nu îmi place ”Du-te! Vino!”, acum ne despărțim, acum nu. Și am zis că vreau să plec la Bacău. Și mereu îmi zicea: ”Dacă pleci la Bacău, ne despărțim!”, sau chestii din astea. Și eu voiam să vin a doua zi, să plec seara, să-mi duc bagajele...
Patrick: Ema, eu îți dau dreptate! Mie îmi place și de el și de tine. Nu dau dreptate nimănui, mai bine. Dar aici cred că-s chestii mult mai adânci. Tu ce spui acum, cred ca-i 10% din ceea ce s-a întâmplat între voi. Că tu spui că: ”Am vrut să merg la Bacău și a spus că ne despărțim”. Eu n-aș putea să-mi imaginez om pe planeta asta să spui tu: ”Vreau să ma duc la Bacău la familia mea!” și omul să zică: ”Dacă pleci, ne despărțim!”. Cred că acolo mai sunt niște detalii ce le omiți. Poate a făcut el ceva greșit, poate tu. Nu știu!”, a continuat dialogul pe care l-au purtat Emma și Patrick, pe rețeaua de socializare.