
kanald.ro
Vedete
Smiley și Gina Pistol se căsătoresc la sfârșitul lunii mai, după aproape șapte ani de relație. Cei doi nu își doresc o nuntă cu obiceiuri tradiționale și nu se uită la bani când vine vorba de locație si de meniul invitaților.
Gina Pistol și Smiley formează un cuplu de câțiva ani și au împreună o fetiță minunată, pe Josephine, în vârstă de doi ani. Doar câteva zile ne mai despart de nunta celor două vedete. Aceștia au ales să sărbătorească cea mai importantă zi din viața lor la Palatul Snagov, alături de familie și apropiați, în data de 27 mai.
Celebrul artist și partenera sa, cunoscuta prezentatoare TV, vor pune pe masă bucate alese pentru invitații lor. Mirii își doresc să aibă o nuntă restrânsă, alături de familie și apropiați, la petrecere urmând să ia parte în jur de 300 de persoane. Aceștia vor fi serviți cu preparate delicioase, iar fiecare meniu va costa circa 100 de euro, adică aproape 500 de lei.
„Va fi un meniu ce va îmbina tradiționalul cu fine diningul. Vor fi patru feluri de mâncare. Meniul va fi complex și elegant. Va îmbina toate gusturile”, a spus Emil Ioniță, șeful complexului din Snagov, pentru Fanatik.
„Prețul meniului pe care Smiley și Gina Pistol l-au ales este de 100 de euro. Sunt patru feluri de mâncare, plus primirea cu tartine, pișcoturi și prosecco. Aperitivul este complex. La felul următor au ales file de doradă în crustă de ierburi aromatice, cartofi și legume julienne. Urmează nelipsitele sarmale cu mămăliguță. Apoi, la felul principal, cei doi au ales mușchi de vită Wellington și pulpă de rață confiată, cu sparanghel sote și sos tartar”, a mai spus Emil Ioniță.
În ceea ce privește aranjamentele, mirii au ales un model clasic, dar de efect. Potrivit șefului complexului din Snagov, mesele vor fi aranjate în culoarea alb cu crem și vor avea aranjamente florale.
„Totul este simplu, elegant și discret. De la aranjamentul meselor, florile, fiecare detaliu induce starea de liniște și finețe, simplitate. Nu va exista nimic pompos, niciun brizbriz, nimic în culori stridente. Discreția este cuvântul în jurul căruia s-a organizat totul”, au dezvăluit surse implicate în organizarea evenimentului.
Cei doi miri spun că nu sunt pe modul tradițional, așa că nunta lor va fi una fără obiceiuri tradiționale. Tradițiile precum furatul miresei sau petrecerea burlacilor nu vor fi respectate de Smiley și Gina Pistol la nunta lor din Snagov. Însă Smiley nu exclude „furatul găinii”, pe care îl consideră interesant.
Nici dansul mirilor nu este pregătit deocamdată. Cântărețul și viitoarea lui soție încă nu știu pe ce piesă vor deschide seara, însă un lucru este cert. Gina va pregăti un moment artistic și va cânta la nunta sa.
”Nici la asta nu m-am hotărât (n.r. piesa pentru dansul mirilor). Nu știm, pentru că noi nu avem o piesă a noastră. Noi aveam albume întregi. Am nașii lui Josephine și nașii noștri de căsătorie, prieteni vechi. Nu sunt pregătit cu tradițiile astea. Mă interesează dansul găinii. Sigur Gina va cânta la nuntă.”, a declarat Smiley, la Radio ZU.
Chiar dacă nu vor o nuntă tradițională, nu le vor lipsi nici sarmalele, așa cum chiar Smiley a declarat într-o emisiune televizată. „Mă ocup și de pregătirile de nuntă, între timp scot și piesă, am release-uri internaționale. 27 mai (data nunții – n.r.). Dar nu întârzii la nuntă. O să avem sarmale la nuntă, normal. Cum să nu?”, a spus cântărețul.