kanald.ro
Sorin Pușcașu și Starlin
Sorin Pușcașu și Starlin
Vedete
Prezentatorul WOWbiz a răbufnit pe rețelele de socializare, în urma unor comentarii răutăcioase la adresa lui și a prietenului său.
Sorin Pușcașu a încercat să stea departe de răutățile din mediul online, după ce a venit din Dominicană, însă în urmă cu puțin timp nu a mai putut suporta comentariile jignitoare primite, după ce a publicat o fotografie cu Starlin. Indignat de atitudinea inexplicabilă a unei internaute, tânărul a decis să facă câteva declarații surprinzătoare pe contul personal.
Sorin Pușcașu nu a uitat de momentele petrecute în Dominicană, alături de colegii lui. Și pentru că și-a adus aminte cu drag de toate peripețiile din junglă, tânărul nu s-a ferit să împărtășească cu cei de acasă o fotografie din spatele camerelor, în care era alături de Starlin.
Ceea ce avea să fie o simplă depănare de amintiri s-a transformat într-o dispută aprinsă pe rețelele de socializare, căci o internaută a început să îi jignească pe cei doi, în văzul tututor: "2 maimuțe! Dacă tu ai fi avut puțin creier,nu ai fi postat o asemenea poză, iar în Dominicană chiar ai demonstrat că aveai goluri în creier."
În urma incidentului, Sorin a încercat să le explice celor care îl urmăresc de la ce a pornit totul și cum a ales să gestioneze astfel de situații, de acum încolo: "Eu nu prea bag hate-ul în seamă și când îl bag, îl bag într-un mod ironic. De data aceasta nu m-am enervat prin comentarii, ba chiar i-am răspuns pe limba ei/ a lui, că nu știu cine e în spatele acelui cont. Este prima persoană care-mi dă cu hate și la final ajunge să-mi dea ea mie block. Eu nu prea blochez astfel de persoane, le las acolo și mă joc în continuare cu ele.
Citeste si: Plachetocrit crescut – semnificații și implicații clinice- revistagalenus.ro
Citeste si: Ștefan Ciuculescu o sărută cu pasiune pe Irisha pe obraz! „Te iubesc...” Fanii au rămas fără cuvinte
Această persoană mi-a dat și foarte multe mesaje în privat de când am ieșit din emisiune, erau niște mesaje oribile. Acest hate pe care eu mi-l iau- și mulți de pe acest internet- este pentru că oamenii sunt foarte frustrați, sunt invidioși, supărați că ei nu reușesc nimic în viață. Eu nu sunt supărat pe ei, nu îmi doresc nimic din ceea ce au ei. Dar să fii rasist este foarte urât! Eu înțeleg că sunt persoane încă cu sufletul în pământ de oftică, dar vedeți-vă de treaba voastră!", a transmis Sorin Pușcașu, pe contul lui de Instagram.