kanald.ro
Denisa și Raluca Tănase
Denisa și Raluca Tănase
Vedete
Denisa Tănase a primit un mesaj surprinzător în legătură cu sora sa.
Denisa și Raluca Tănase sunt surorile showbiz-ului românesc ce s-au făcut remarcate încă de la o vârstă fragedă. Pe atunci, cele două cucereau inimile tuturor cu piesele lor sensibile, acum, însă, au ajuns să fie femei de afaceri de succes.
Divele au lăsat muzica deoparte și și-au făcut un drum care le-a adus succesul și peste hotare. Afacerile cu produsele de înfrumusețare merg ca pe roate, fapt ce le-a făcut să investească și în imobiliare, cumpărându-și nu unul, ci două apartamente în Dubai, acolo unde și locuiesc acum.
Însă, deși pe plan profesional le merge bine amândurora, în ceea ce privește viața amoroasă, norocul i-a surâs doar uneia.
Denisa Tănase, fata cea mică a familiei a fost cea care a dat startul afacerilor și cea care a ajuns prima să spună cel mai sincer ”DA”, având acum o căsnicie cu Mircea Brânzei, om de afaceri și el.
De cealaltă parte, fosta concurentă de la „Bravo, ai stil”, Raluca Tănase, nu se laudă cu aceeași reușită. Blondina a trecut prin mai multe relații eșuate, însă până acum sufletul ei pereche nu a apărut.
Chiar și așa, însă, vedeta trăiește la maximum fiecare clipă a vieții.De una singură ori alături de sora și cumnatul său, Raluca evoluează profesional, dar bifează și multe vacanțe, lucru care s-a întâmplat și acum.
Alături de alți prieteni, cei trei s-au bucurat de o vacanță luxoasă, în Mauritius, acolo unde au uitat pentru câteva zile de griji și probleme, publicând pe rețelele de socializare imagini desprinse parcă din basme.
Așa se face că fanele au intrat imediat în legătură ele.
”Raluca e fără iubit? Și eu sunt singură și nu știu dacă e o decizie bună să plec în vacanță singură”, este mesajul pe care Denisa Tănase l-a primit de la o admiratoare.
Denisa Tănase
Citeste si: Raluca Tănase s-a despărțit definitiv de iubit: „Telenovela vieții, dar de data este definitiv”
În replică, vedeta i-a oferit imediat un răspuns tinerei, unul prin care a încurajat-o și a dat de înțeles că sora sa este o femeie liberă, disponibilă, dar fericită, fiind sigură că ce este al ei va veni la momentul potrivit, la fel ca pentru orice persoană singură.
Până atunci, însă, nu stă pe loc, ci își trăiește viața în cel mai frumos mod.”Va apărea la momentul potrivit. Până atunci, bucură-te!”, i-a spus soția lui Mircea Brânzei internautei.