kanald.ro
Ce se întâmpla în casa Gabrielei Cristea și a lui Tavi Clonda, în pandemie
Ce se întâmpla în casa Gabrielei Cristea și a lui Tavi Clonda, în pandemie
Vedete
Gabriela Cristea și Tavi Clonda au ascuns de fani imagini de senzație din familia lor.
Gabriela Cristea și Tavi Clonda formează un cuplu de ani buni, chiar unul care este foarte iubit și pe placul telespectatorilor și internauților.
Asta și pentru că cei doi sunt foarte transparenți cu fanii lor, împărtășind prin intermediul rețelelor de socializare aproape tot ce se întâmplă în viețile lor.
Spunem aproape, pentru că acum au ieșit la iveală imagini ținute ascunse de cei doi soți, dar filmate cu mult timp în urmă.
În vremea pandemiei, când cu toții petreceam foarte mult timp în casă, prezentatoarea și artistul au ales o cale foarte amuzantă de a alunga plictiseala și de a se cunoaște mai bine, pe care au și filmat-o, iar acum totul a ajuns viral.
Concret, câte o coală de hârtie, puțină imaginație, voie bună, umor și dorință de învățare, atât le-a trebuit celor doi ca să-și arate talentul unul în fața celuilalt.
Prima dată, fiecare a făcut portretul partenerului, iar conform rezultatului, am putea spune că Gabriela Cristea a câștigat proba.
”Am desenat chiar frumos, ce talentată sunt la desen”, a spus p rezentatoarea.
Jocul cuplului vedetă a continuat, de data aceasta cu o probă mult mai practică, chiar dureroasă.
De data aceasta, proba practică l-a cam chinuit pe Tavi, căci a fost nevoit să se lase pensat de către soția sa, lucru care nu s-a întâmplat prea des de când se cunosc.„Nu începe de unde mă doare cel mai tare... Nu mai suport, mai am?”, se vaită Tavi Clonda, în timp ce bruneta își arată măiestria în arta pensatului.
Ce se întâmpla în casa Gabrielei Cristea și a lui Tavi Clonda, în pandemie
Ulterior, dorind să-și ia revanșa, artistul și-a îndemnat soția să se lase pe mâinile sale, în încercarea de a-i face o coafură nouă. Doar că, din păcate pentru brunetă, s-a cam lăsat cu durere și pentru ea.
” Gabriela Cristea:- Ce-mi faci acum? De ce mă tragi de păr? Aoleu, ce mă doare!
Tavi Clonda:- O trag de păr, deci nu are meșă, vreau să ți-l fac împletit. Te doare pentru că baba suferă la frumusețe… Perfectă ești, mai pe natural, ai păr minunat”, este dialogul purtat de cei doi, în timp ce Tavi a încercat să o coafeze cum a știut el mai bine pe Gabriela.