
kanald.ro
David Popovici
Sport
David Popovici (18 ani) a avut evoluții sub așteptări la Campionatul Mondial de natație de la Fukuoka, Japonia, în condițiile în care era marele favorit al probelor de 100 și 200 de metri liber.
Joi, 27 iulie, David Popovici s-a clasat pe locul a 6-lea în finala probei de 100 metri liber, în care deținea titlul mondial și recordul mondial.
În finala de marți, 25 iulie, în finala de la 200 metri liber, David Popovici s-a clasat pe poziția a 4-a. Concluzionând, tânărul înotător român a pierdut la Fukuoka ambele titluri mondiale cucerite în urmă cu doar un an la Budapeste (100 și 200 metri liber). El deține recordul mondial la 100 metri liber cu 46sec86/100, timp stabilit la Campionatele Europene de la Roma.
În urma performanței sale la proba de 100 metri liber, presa internațională n-a putut să nu observă că David Popovici nu s-a apropiat de standardele sale la Campionatul Mondial de Natație din Japonia, dar rămâne totuși unul dintre favoriți în cursa pentru medalie la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024.
Raul Arellano, un expert în natație din Spania, a adus explicații interesante și pertinente după rezultatele obținute de către Popovici la Campionatul Mondial.
Expertul în natație i-a analizat pe toți sportivii care au evoluat și și-au confruntat în bazin la Fukuoka și a concluzionat că David Popovici a fost învins de forța brută a adversarilor săi. „Rebelinea mușchilor a învins libelula David Popovici la Fukuoka”, este titlul materialului.
Raul Arellano este șeful departamentului pentru sporturi acvatice din cadrul Universității din Granada. Specialitatea lui este biomecanica natației.
„Chalmers și Dressel sunt atleți, Popovici este înotător. E aceeași situație ca în cazul lui Alexander Popov (n.r.- medaliat cu aur la Barcelona și Atlanta) sau Pieter van den Hoogenband (n.r.- aur la Sydney și Atena).
Este adevărat că astfel de înotători au un avantaj că nu au un corp atât de mare – se confruntă cu mai puțină rezistență în apă. În plus, tehnica de a înota și rezistența hidrodinamică redusă pot face diferența.
Popovici are o marjă imensă de progres în privința vitezei de pornire și de schimbare, acolo unde forța lui mai scăzută este un mare dezavantaj.
David Popovici
Citește și: Tizul lui Popovici, aur la CM! Constantin Popovici, campion mondial la săritura în apă de la mare distanță!
„Din fericire, tot ce nu mi-a ieșit poate fi antrenat și va fi antrenat. Dacă ar fi după mine, m-aș întoarce mâine în bazin, dar din păcate sau din fericire, de fapt, trebuie să-mi iau și niște timp liber pentru mine.
Trebuie să reflectez asupra a tot ce s-a întâmplat, asupra anului care a fost cu suișuri și coborâșuri. Un an complicat, ciudat, atipic pentru mine și nu e deloc sfârșitul lumii.
De abia aștept să merg la următorul concurs și să le demonstrez adversarilor mei că s-au bucurat prematur, poate, de locurile mele mai îndepărtate de cea mai înaltă treaptă a podiumului. Și da, sunt și un pic bucuros că s-a terminat, pentru că, fie că vreau sau nu să recunosc, a fost un stres”, a spus Popovici.