Cele mai frumoase poezii de Ana Blandiana. Poeta a împlinit 80 de ani

---

In articol:

• Ana Blandiana s-a născut pe 25 martie 1942
• Cele mai frumoase poezii scrise de Ana Blandiana
• „Poate că mă visează cineva”, volumul „Poezii” (1974)
• „Umbra”, volumul „Ochiul de greier” (1981)
• „Suficientă mie”, volumul „Soarele de apoi” (2000)

---

Astăzi, pe 25 martie 2022, poeta Ana Blandiana a împlinit 80 de ani. Scriitoarea, pe numele său real Otilia Coman, s-a născut pe 25 martie 1942 la Timișoara.

Ana Blandiana s-a născut pe 25 martie 1942

Ana Blandiana  este o scriitoare, autoare a 26 de cărți publicate în română și a 60 de volume apărute în 26 de limbi și susținătoare a libertății civice din România.

În luna mai 1990, a reînființat Centrul PEN din România, pe care l-a condus până în 2004. În noiembrie 1990, s-a numărat printre fondatorii Alianței Civice (președinte între 1991-2002). În ianuarie 1993, a fost inițiatoare, împreună cu Romulus Rusan, a Memorialului Sighet, iar în aprilie 1995, a Academiei Civice, pe care le conduce de la începuturi până în prezent.

Citeste si: Cum a celebrat Flick, Domnul Rimă, Ziua Internațională a Poeziei

În 2016, Ana Blandiana  a devenit membru corespondent al Academiei Române.

Otilia Coman s-a născut la Timișoara, ca fiică a preotului ortodox Gheorghe Coman, originar din Murani, Timiș. După retrocedarea Ardealului de Nord în 1944, familia Coman s-a mutat la Oradea, unde tatăl poetei a slujit ca preot la Biserica cu Lună, catedrala ortodoxă din Oradea. După instaurarea regimului comunist în România, preotul Coman a fost arestat ca „dușman al poporului”.

Ca fiică a unui deținut politic, a trebuit să aștepte patru ani până când autoritățile comuniste i-au permis înscrierea la Facultatea de Filologie din Cluj.

Din cauza regimului comunist, Otilia Coman și-a luat pseudonimul Ana Blandiana, după numele satului natal al mamei, respectiv Blandiana, Alba.

Cele mai frumoase poezii scrise de Ana Blandiana

„Poate că mă visează cineva”, volumul „Poezii” (1974)

„Poate că mă visează cineva-

De aceea gesturile

Îmi sunt atât de moi

Şi de neterminate,

Cu scopul uitat

La jumătatea mişcării,

Grotesc,

De aceea contururile mi se şterg

Secundă cu secundă

Şi faptele mi se topesc...

Şi poate cel ce mă visează

E smuls din când în când

Din somn,

Trezit,

Purtat cu sila-n viaţa lui

Adevărată,

De aceea mă-ntunec

Suspendată uneori

Ca de-un fir care se topeşte de nea,

Fără să ştiu

Dacă va mai adormi vreodată

Ca să mi se mai întâmple

Ceva.”

Citeste si: O familie din Marea Britanie a primit o refugiată din Ucraina. După 10 zile tânara a fugit cu tatăl- kfetele.ro

Citeste si: Vestea tristă a zilei despre Saveta Bogdan. Să ne rugăm pentru ea..- bzi.ro

Citeste si: 21 martie- Ziua Internațională a Poeziei. Care este considerată cea mai frumoasă poezie de dragoste din lume

„Umbra”, volumul „Ochiul de greier” (1981)

„Cine merge înainte

Şi nu întoarce capul

S-a părăsit pe sine în urmă;

Cine aleargă

De spaimă o face

Să nu fie ajuns

De el însuşi;

Cine nu-şi spune ţelul

Se teme

Să nu se găsească

Pe sine acolo,

Ca şi cum umbra

N-ar fi chiar balta de întuneric

Scurs prin venele noastre deschise

Din dorinţa de-a înainta...

 

„Suficientă mie”, volumul „Soarele de apoi” (2000)

„Suficientă mie nu mi-am fost niciodată,

Atârnând mereu ca un fruct de o creangă în vânt,

Ca de un arc încordat, o săgeată,

Ca de propria sa etimologie, un cuvânt.

 

Ce-am însemnat înainte de-a fi fost pe pământ,

Ce sens visat de demult devenit speranţă uitată

Mă străbate sărind peste rând

Şi făcându-şi din mine dovadă

 

Şi verigă a unui mister amânat

Ca să continue diferit însă viu,

Plătind cu dobândă acelaşi păcat

 

Pe care ţi-l las moştenire târziu,

Ca să-l înţelegi şi să-l porţi mai bogat,

Numai tu, cititor nenăscut, ca un fiu...”

Tu treci

„Tu treci prin ceaţă

Şi eu ştiu că treci,

Şi e destul ca norii

Să nu-mi mai pară reci

Sicrie fără saţiu

Umflându-se să-ncapă

Întreaga omenire

În pulberea de apă,

Inconsistent şi acru

Dospindu-se-n văzduh.

Tu treci prin ceaţă:

Clar şi-nalt, un duh

Ordonator de sensuri,

Scoţând din moarte lumi

Ce tremură uimite

Pe când uşor le-ndrumi

Ţinându-le de umeri

Să nu le fie frică:

Tu treci prin ceaţă

Şi-ochiul tău despică

Logice pârtii-n

Haosul de veci;

Tu treci, iubire,

Şi eu ştiu că treci...”