
kanald.ro
Actualitate
Certificat verde COVID. Vezi de pe ce site se poate descărca de la 1 iulie și cum poți intra în posesia lui.
Certificat verde COVID. Vezi de pe ce site se poate descărca de la 1 iulie. Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății, a făcut declarații despre acest document.
Începând cu data de 1 iulie 2021, cetățenii pot descărca certificatul verde COVID pentru a putea călători în străinătate. Documentul va putea fi ridicat de la direcțiile de sănătate publică, de la medicii de familie, dar se poate descărca și de pe site, potrivit declarațiilor făcute de Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății, pentru digi24.ro.
Citeste si: Ce se va întâmpla după relaxarea restricțiilor din data 1 iulie? Toți românii trebuie să știe asta
”Suntem în linie dreaptă pentru folosirea acestui certificat digital european pentru COVID-19 sau certificat de călătorie, cum îi mai spunem noi.
”Existența acestui certficat digital european facilitează, practic, transportul și călătoria în interiorul spațiului european”, a mai adăugat acesta.
În documentul pregătit de autorități este specificat dacă am trecut prin boală, dacă avem imunitate, dacă ne-am vaccinat sau că avem un test negativ la boală.
Toate acestea printr-un cod QR, care va putea fi scanat și va facilita trecerea la frontieră.Certificatul verde COVID va putea fi descărcat de la 1 iulie de pe platforma pusă la punct de STS: www.certificat-covid.gov.ro.
Cetățenii pot accesa platforma pusă la punct de autorități, dacă au un cont cu o adresă de email pe care vor primi un link de descărcare a certificatului verde COVID.
”Pe această platformă vom intra, ne vom face un cont cu o adresă de email și vom primi un link pentru a verifica dacă suntem cine pretindem că suntem.
Andrei Baciu a mai spus că persoanele care nu au acces la internet pot merge la medicul de familie sau la direcția de sănătate publică pentru a primi certificatul verde COVID.
”Este un lucru foarte simplu, cum facem și cu biletul de avion, mergem sau cu telefonul, sau cu hârtie unde este imprimat codul QR. Important este să existe codul QR, fie că este o poză pe telefon, pe WhatsApp etc sau pe hârtie”, a explicat Andrei Baciu.
Secretarul de stat în Ministerul Sănătăți a ținut să menționeze că datele persoanelor care descarcă un certificat verde COVID nu vor fi stocate, nici măcar la punctul de trecere a frontierei.
Andrei Baciu mai spus că va exista o perioadă de șase săptămâni în care certificatul verde COVID va putea fi folosit în paralel cu adeverința de vaccinare clasică.
”Mai este un element important. Sunt diverse situații, diverse excepții pentru care ai nevoie oricum de timp. Să vă dau un exemplu: o persoană care s-a vaccinat undeva în spațiul european cu o primă doză, după care vine și se vaccinează în România și solicită imediat după vaccinare certificatul care să-i ateste că are doza completă de vaccin. Trebuie ca sistemul să recunoască cea de-a doua doză ca fiind cea care încheie vaccinarea pentru tipul de vaccin ales”, a arătat Andrei Baciu.
”Pentru orice fel de situații speciale, pentru orice fel de excepții o să avem și un call-center, unde vor putea suna oamenii care au tot felul de situații”, a menționat secretarul de stat.
Începând cu data de 15 august 2021, certificatul verde COVID va fi obligatoriu la ieșirea din țară.