
kanald.ro
Actualitate
O nouă tulpină a coronavirusului îi sperie pe toți specialiștii, fiind cea mai periculoasă de până acum.
Recent, oficialii din domeniul sănătății au anunțat, pe lângă apariția tulpinei Delta, pe care o considerau destul de periculoasă, și prezența unei alte mutații ale COVID-19, care și-a făcut apariția în câteva zone, printre care și unele ale Statelor Unite ale Americii.
Tulpina Gamma a început deja să se răspândească în Brazilia și este cea mai periculoasă mutație a coronavirusului, deoarece poate rezista efectelor pe care le au tratamentele cu anticorpi. Acest lucru este îngrijorător pentru întreaga populație, deoarece mulți dintre oameni au considerat că vaccinul îi poate proteja total de virus și au decis să se imunizeze doar pentru a scăpa de boală.
Astfel, cu cât sunt mai rezistente la anticorpi, cu atât tulpinile sunt mai periculoase și pot modifica efectul pe care vaccinul le are asupra organismului: "Cele două vaccinuri, Pfizer și Moderna, ar trebui să poată face față acestei variante destul de bine, deoarece sunt foarte eficiente. Johnson&Johnson ar putea avea unele probleme, însă tot ar fi un ser benefic”, a declarat John P. Moore, profesor de microbiologie și imunologie la Facultatea de Medicină din New York.
Așadar, indicațiile specialiștilor ar fi ca toată populația să se vaccineze cât mai repede, pentru a reduce riscul îmbolnăvirii cu una dintre noile tulpini mutante ale COVID-19, tulpini ce se răspândesc destul de repede în toate țările.