
kanald.ro
Vedete
Artiștii de muzică populară se pregătesc pentru parastasul de un an al regretatului interpret Petrică Mîțu Stoian, evenimentul stârnit un conflict între prieteni și familie.
Parastasul de un an al regretatului artist Petrică Mîțu Stoian e motiv de conflict între prietenii și familia artistului. Surorile interpretului își doresc să organizeze parastasul acasă, în județul Reșița, în timp ce impresarul artistului va ține o pomană la Craiova. Totodată, Constantin Enceanu nu se află pe lista de invitați, surorile regretatului interpret aducându-i o serie de acuzații grave.
Surorile lui Petrică Mîțu Stoian nu vor ca pomana să mai fie ținută la Craiova, ci în comuna natală a artistului, acolo unde vor să invite oamenii din sat.
Sora interpretului susține că nu vrea ca impresarul Doru Gușman sau interpretul Constantin Enceanu să vină la pomana, printre invitați fiind doar Alin, băiatul de suflet al lui Petrică Mîțu Stoian.
Sora lui Petrică Mîțu Stoian își dorește să organizeze parastasul de un an în comuna natală a artistului, la Isaverna, acolo unde vrea să invite doar oamenii din sat și pe Alin, fiul de suflet al interpretului. Pe de altă parte, de pe lista de invitați lipsesc Doru Gușman, impresarul lui Petrică Mîțu Stoian și Constantin Enceanu, bunul prieten al artistului.
"O să organizăm pomana la țară, la noi. La Isverna vrem să facem pomana pentru Petrică, nu vom face la Craiova. La Craiova vom merge doar să pomenim, la cimitir, cu o zi înainte de a merge la țară. Facem pomana pentru Petrică la țară pentru că nu am făcut nimic acolo.
Doar la Craiova am făcut, dar acasă, acolo unde am crescut noi, nu. Și nu e frumos, trebuie să facem și acolo, să pomenim la casă, la cimitir la părinți.
Pe Constantin Enceanu nu îl chemăm, asta e clar, sunt supărată pe el că a vorbit prostii. Pe Doru Gușman să nu îl văd… Ăla face el pomană, știți, e concurență cu pomenile. Face el la Craiova, cu Enceanu, cu Steliana și cu ăia de acolo, acasă la ei", a spus sora lui Petrică Mîțu Stoian, pentru Fanatik.
Petrică Mîțu Stoian și Constantin Enceanu
Jurnaliștii WOWbiz.ro au luat legătura cu interpretul de muzică populară, iar diplomat așa cum ne-a obișnuit, Constantin Enceanu a refuzat să comenteze decizia și afirmațiile făcute de sora lui Petrică Mîțu Stoian.
"Nu comentez! E decizia dumneaei, nu o comentez! Eu niciodată nu am intrat cu picioarele în dorința cuiva, așa că nu comentez, e treaba dumneaei", a spus Constantin Enceanu, pentru WOWbiz.ro.
Referitor la parastasul organizat la Craiova, Constantin Enceanu spune că mai e timp până atunci, dar crede că se va duce dacă va fi invitat, iar ideea de a dona mâncarea căminului de bătrâni i se pare foarte bună.
" Am înțeles că îl organizează la Craiova, iar toată pomana o să fie dată la Spitalul de Bătrâni și este un lucru foarte frumos din partea dumnealui. Mai multe detalii eu nu știu. Dacă o să cheme, bineînțeles, cu drag am să merg", a mai adăugat el, în exclusivitate.
Constantin Enceanu
Impresarul artistului a luat deja decizia de a organiza parastasul de un an al lui Petrică Mîțu Stoian la Craiova, pomenirea având loc la biserică, iar mai apoi mâncarea gătită fiind donată unui azil de bătrâni.
" Parastasul va fi sâmbătă, 5 noiembrie. Îl vor organiza altfel decât până acum. Până acum l-am făcut la restaurant sau acasă și am făcut de mai multe ori, că mie mi-a murit și soția anul trecut. Am făcut 4 parastase pentru nevasta mea, 3 pentru Petre, al patrulea urmând să fie acum. Tot timpul au fost prezente aceleași persoane.
Am zis ca acum să facem astfel. O să mergem dimineața la biserică, după care la cimitir, iar ulterior o să vin acasă și toată mâncarea, toată pregătirea o voi duce la un azil din Craiova. Nu mai chemăm oameni acasă, decât la biserică și la cimitir, iar la azil sunt vreo 300-350 de persoane. Voi lua toată mâncarea și o voi duce acolo, va fi mâncare gătită, nu pachete. Eu zic că e cea mai bună decizie. Acolo e adevărata pomană, acei oameni chiar au nevoie", a spus Doru Gușman, pentru Spynews.
Dacă aveți mai multe informații pe acest subiect, nu ezitați să ne contactați pe adresa de mail [email protected]!