
kanald.ro
Actualitate
Un băiat, în vârstă de zece ani, a fost bătut cu bestialitate chiar de tatăl lui! Copilul a ajuns la spital cu răni grave!
Un băiat, în vârstă de 10 ani, din Galaţi, a ajuns în stare gravă la spital! Micuțul a fost internat într-o unitate medicală, după ce a fost bătut crunt de tatăl lui. Bărbatul este acum acuzat de rele tratamente aplicate minorului și violență domestic. Inițial, tatăl agresor a fost reţinut de autorități, însă ulterior a fost plasat sub control judiciar, considerându-se că nu prezintă un pericol social.
Oamenii legii au aflat despre acest caz, după ce micuțul a fost dus la Spitalul de Copii din Galați, cu leziuni pe tot corpul, dar cele mai severe la cap și față, conform presei locale.
Angajații de la Protecția Copilului, în urma anchetei desfășurate, au descoperit că părinţii copilului sunt divorţaţi. Copilul a fost încredințat de către instanță, mamei, însă aceasta nu s-a implicat în creşterea lui. Băaitul de 10 ani se afla la tatăl său, având o relaţie apropiată cu bunica paternă, cea care-l îngrijea. Totul până când tatăl agresor i-ar fi interzis băiatului să mai aibă vreo legătură cu bunica.
„ Situaţia copilului e atent supravegheată de colegii de la Serviciul Abuz. Colegii mei păstrează legătură cu bunica copilului care reprezintă persoana de ataşament pentru el. În paralel, s-au făcut sesizari la Poliţie pentru rele tratamente aplicate minorului. În paralel, încercăm să reconstruim relaţia copilului cu mama pentru că părinţii sunt divorţaţi şi din punct de vedere juridic copilul e încredinţat mamei. Considerăm că bunicii paterni reprezintă un mediu sigur pe care ne putem baza în evoluţia corectă a copilului”, a declarat purtătorul de cuvânt al DGASPC Galaţi, Tania Calcan.
Acest caz este monitorizat de Direcţia pentru Protecţia Drepturilor Copilului, care ar putea începe procedurile legale de decădere din drepturile părinteşti a tatălui agresor. Se pare că nu este prima dată când l-a bătut.