
kanald.ro
Vedete
Cristina Bălan a dus o luptă dificilă după ce a născut prima dată. Artista s-a confruntat cu probleme, însă le-a făcut față cu ajutorul soțului ei.
Cristina Bălan poate fi considerată un model pentru multe femeie. Artista a adus pe lume 2 copii gemeni cu Sindromul Down și deși a fost aspru criticată, a mers mai departe și a luptat pentru familia sa.
Vedeta s-a confruntat cu depresia postnatală, s-a lovit de indiferența și judecata unor oameni cărora nu le datora nimic, a fost acuzată că a împovărat societatea născând copii cu Sindromul Down, însă Cristina nu s-a lăsat bătută și a luptat pentru familia sa, ieșind învingătoare.
Cristina Bălan a născut în 2013 doi băieți gemeni cu Sindromul Down.
„ Le-aş spune că nu am împovărat pe absolut nimeni aşa cum părinţii care au născut copii care au devenit, ulterior, tâlhari sau criminali ar putea fi acuzaţi că au împovărat şi au distrus familii, vieţi şi aşa mai departe. Să acuzi o mamă că a născut copii care împovărează societatea mi se pare ceva josnic, de o vibraţie foarte joasă. Copiii mei până la urmă nu au făcut şi nu vor face niciodată niciun rău.
Ei nu sunt nişte indivizi care stau toată ziua şi legumizează, ci sunt nişte indivizi care au şi abilităţi, chiar dacă se dezvoltă un pic mai târziu, pe partea de limbaj de cele mai multe ori sau pe partea de achiziţii atunci când sunt copii.
Soțul Cristinei Bălan și băieții lor
Vedeta s-a luptat cu stări depresive în anul 2013, după ce a dat naștere fiilor săi. Artista a fost internată timp de mai mult de o lună într-un spital de stat, iar experiența a fost una traumatizantă.
Cristina Bălan nu a avut acces la consiliere, ba mai mult era stresată de către medici și asistente cu privire la copiii săi.
„ M-am confruntat cu o depresie severă pentru că am fost internată 32 de zile în spitalul de Stat românesc, unde empatia este egală cu zero, unde mama nu beneficiază de consiliere psihologică aşa cum ar fi normal atunci când naşte prematur chiar şi copii tipici, darămite atunci când naşte prematur şi există suspiciunea de condiţie genetică sau de vreo boală sau de ceva malformaţii. Eu nu am primit niciun fel de ajutor terapeutic sau o vorbă bună măcar.
Citeste si: A crescut numărul cazurilor de infecții respiratorii: Ce recomandă medicii- kanald.ro
Toate cadrele, de la asistente şi până la medici îmi spuneau că trebuie să le fac testele genetice pentru că au stenotip Down, adică trăsături specifice acestui sindrom, ceea ce era vizibil cu ochiul liber, nu trebuia să-mi spună nimeni acest lucru. Eu eram o mamă care trebuia să se concentreze pe alăptare, să le ofer copiilor mei lapte matern ca să dezvolte cât mai bine. În schimb eram bombardată cu aceste informaţii pe care le ştiam deja. Oricum, şi dacă le-aş fi făcut în primele zile de la naştere aceste teste genetice, nu m-ar fi ajutat cu nimic, decât să confirme un lucru care era vizibil”, a mai spus vedeta.
În urmă cu puțin timp, Cristina Bălan a dat naștere unei fetițe. Artista a mărturisit că gemenii au prezentat afecțiune încă de dinainte ca surioara lor să se nască, iar acum au grijă de ea și o liniștesc când ea plânge. Vedeta încearcă să îi implice pe băieți în toate activitățile familie și este sigură că vor avea o relație specială cu cea mică.
„ Ei deja o pupau din burtică, au fost foarte ataşaţi, prima lor întânire a fost din sfera magiei, a fost fascinant. În prezent o protejează, fac linişte atunci când doarme, când Nadeea plânge vin şi o liniştesc, încercăm să îi implicăm cât mai mult. Sunt convinsă că vor avea o relaţie cu totul şi cu totul specială”, a explicat Cristina Bălan.
Băieții Cristinei Bălan, diagnosticați cu Sindromul Down