kanald.ro
Theo Rose
Theo Rose
Vedete
Artista a dezvăluit cum a ajuns să primească unul dintre cele mai importante roluri într-un serial românesc.
Theo Rose a anunțat recent că a primit primul ei rol într-un serial românesc. Artista, care a cunoscut un succes răsunător în ultimii ani, a mărturisit că totul a pornit, de fapt, dintr-o joacă. Fără să-și facă prea multe așteptări în acest sens, vedeta a mers la casting, iar ulterior a avut parte de o surpriză de proporții.
Theo Rose a povestit că a aflat despre serial de la una dintre cunoștințele sale. Fără să stea prea mult pe gânduri, artista a decis să participe la casting și să-și încerce norocul.
Citeste si: Doliu în familia Denisei Răducu! Fratele vitreg al regretatei cântărețe a murit- kanald.ro
M-am bucurat de experiență, pentru că nu am avut niciun fel de așteptare. Am învățat că orice probă dau pentru orice, e o lecție pentru mine, e un prag pe care îl depășesc. Așa că nu mai refuz deloc, nimic, pentru că sunt convinsă că din fiecare chestie pe care o fac, am de învățat. M-am dus, am făcut acolo cât m-a dus capul să fac, după care am fost sunată ulterior, spre marea mea mirare, și am primit vestea că am luat rolul acesta. Am crezut că e o glumă, nu m-am așteptat nicio secundă la chestia asta.", a povestit Theo Rose, pentru playtech.ro.
Theo Rose a vorbit și despre personajul pe care îl va interpreta în serial. Artista a mărturisit că joacă rolul unei avocate de succes, care este și fiica capului mafiei: "Vera este o tipă responsabilă, așa cum sunt și eu, îi place să afle adevărul, privește foarte mult în ochi oamenii cu care interacționează, lucru pe care și eu îl fac și e o tipă unsă așa cu toate alifiile care a trăit prin foarte multe medii, cunoaște cumva mai multe nuanțe ale vieții și ale personalității ei, exact ca mine.
Citeste si: Plachetocrit crescut – semnificații și implicații clinice- revistagalenus.ro
Citeste si: Theo Rose se confruntă cu probleme de sănătate! Artista este pe punctul de a claca: „Nu pot să dorm”
Are latura feminină mult mai accentuată. Are un statut social, este fata unui cap mafiot, este avocată totodată, deci are un rol foarte important care implică multe riscuri, trebuie să apere mafia și atunci ea exploatează foarte mult latura asta feminină, se folosește de ea ca să câștige foarte multe dintre cazuri.", a mai spus Theo Rose.