
kanald.ro
Exclusiv
Schimbarea orei a fost dezbătută anul trecut la nivelul Uniunii Europene, atunci când parlamentarii din PE au decis să se renunțe la acest obicei. Statele membre nu ar fi fost însă de acord, astfel că în Europa, în continuare, trecem la ora de vară și la cea de iarnă.
Renunțarea la ora de vară a fost un subiect intens dezbătut în ultimii ani. Nu de puține ori parlamentarii europeni au încercat să renunțe la acest obicei, tocmai pentru a schimbarea vine cu o serie de consecințe asupra organismului și a ritmului de viață.
În 2024, Parlamentul European a votat în favoare renunțării la ora de vară, însă șefii statelor membre nu ar fi fost de acord cu schimbarea sistemului. Dincolo de faptul că se dă ceasul de două ori pe an, un factor ce provoacă stres în rândul oamenilor este incertitudinea cu privire la dacă se va schimba sau nu acest sistem și când s-ar putea elimina ora de vară/ iarnă.
O femeie îngrijorată
Jurnaliștii WOWbiz.ro au dorit să afle cum ne-ar putea afecta renunțarea la ora de vară/ iarnă pe termen lung. Organismul este obișnuit să aibă un anumit ritm și o anumită rutină, tocmai pentru a putea funcționa echilibrat.
Astfel, incertitudinea creează neliniște în rândul populației, după cum a precizat chiar psihologul Keren Rosner, în exclusivitate pentru WOWbiz.ro.
„S-a discutat foarte mult și de renunțarea la ora de vară – iarnă și atunci oamenii sunt foarte curioși să știe dacă se va întâmpla acest lucru. Inclusiv această nesiguranță, suplimentar, poate să fie agasantă, deranjantă pentru că nici nu știi dacă se va întâmpla sau nu și iarăși intrăm în zona de predictibilitate și în zona de anticipare de care omul are nevoie.
Noi avem nevoie să știm înainte ce se va întâmpla, pentru a putea să ne adaptăm, să nu fim luați prin surprindere și efortul nostru psihic să fie dozat exact așa cum încerci să ridici o greutate și anticipezi ce greutate va fi
Psihologul Keren Rosner
În ciuda deciziei luată în 2024 în Parlamentul European, România a decis să își păstreze sistemul.
Aceasta atrage atenția asupra faptului că odată ce organismul nu anticipează un moment, va depune un efort mai mare pentru a se acomoda la schimbare.
„În general, consumul psihic atunci când nu anticipezi este mult mai accentuat pentru că pe de-o parte este efortul propriu – zis la schimbare și teama că nu o să faci față la acea schimbare și este un efort și un stres suplimentar”, a mai explicat psihologul Keren Rosner, pentru WOWbiz.ro.
Ai informații care pot deveni o știre? Intră în contact cu reporterii noștri pe adresa de mail [email protected]!
Ceas de perete