
kanald.ro
Anca Seara și Adi Sînă
Vedete
Anca Serea a dezvăluit care este secretul unei relații de lungă durată. Iată ce face ea și Adi Sînă pentru a menține aprinsă flacăra pasiunii.
Anca Serea și Adrian Sînă formează un cuplu de mai bine de un deceniu, iar în tot acest timp au făcut foarte multe împreună. Cea mai mare realizare a acestora este familia pe care și-au clădit-o. Au șase copii și recunosc că viața de cuplu nu este atât de ușoară în astfel de condiții. Cu toate acestea, cei doi au reușit să găsească rețeta perfectă pentru a-și întreține mariajul, iar de curând vedeta de televiziune a împărtășit-o cu toată lumea.
„Regula principală e să nu se culce pe-o ureche nici femeia, nici bărbatul. Altfel ne plafonăm, ne plictisim… Pentru mine e foarte important să mă țină în priză și să știe ce să facă. E un partener cu care nu mă plictisesc niciodată. Găsim tot timpul să facem ceva împreună sau să mă agite cu ceva, chiar să mă și enerveze uneori.
Noi suntem foarte diferiți, suntem structurați diferit și ne completăm foarte bine, ăsta cred că e un secret. În rest nu gândim la fel sub nicio formă. Numitorul comun sunt familia și copiii, dar nu e simplu deloc. Încă mai există atracție, avem 11 ani împreună, suntem foarte bine. Avem și perioade și perioade, dar în general suntem ok. Ne-am maturizat, avem și o vârstă, el face 45. Una e la 25-30, alta e acum. (...) Ne iubim, încă mai există pasiunea aia, și ca să ne întâlnim la mijloc, trebuie să facem niște eforturi”, a explicat Anca Serea pentru impact.ro .
Anca Seara și Adi Sînă
Ca în orice relație mai există și neînțelegeri. Din fericire, Anca Serea spune că se întâmplă destul de rar să aibă discuții în contradictoriu în care se ridică și tonul, iar primul care face un pas în spate ca să pună capăt certurilor este Adrian Sînă.
Citeste si: Anca Serea, răsfățată de Adi Sînă. Cu ce o surprinde artistul deseori: ”Cel mai frumos cadou”
„Adi cedează primul, de obicei.