WowNews logo WOWnews
Stories
Ion Dichiseanu
Ion Dichiseanu va fi înmormântat mâine

Vedete

Cum va decurge înmormântarea lui Ion Dichiseanu, care are loc mâine? Primele probleme întâmpinate de familie! EXCLUSIV

Ion Dichiseanu va fi condus pe ultimul drum mâine, începând de la ora 12:00. Evenimentul nu va fi deloc unul simplu de organizat.

Familia lui Ion Dichiseanu se așteaptă la un număr mare de admiratori ai marelui actor, sâmbătă, la înmormântarea acestuia. Cei care vor veni să-și prezinte un ultim omagiu față de artistul pe care l-au iubit, vor avea acees în interiorul cimitirului, dar nu și în capelă.

Ce reguli trebuie să respecte cei care vin la înmormântare?

Dincolo de momentul dificil prin care trece, familia lui Ion Dichiseanu trebuie să se asigure că înmormântarea de mâine nu încalcă regulile sanitare în vigoare.

Surse din apropierea familiei susțin că aceasta ia în calcul angajarea unei firme de pază care să se asigure că, în cazul în care mulți fani vor fi prezenți la înmormântare, aceștia să nu se îmbulzească și să păstreze distanța socială unul față de altul. De altfel, aceasta ar fi fost și o condiție pusă de conducerea cimitirului.

Citeste si: Cine și-a făcut apariția la înmormântarea mamei Adrianei Bahmuțeanu! Toți cei prezenți sunt în stare de șoc- kfetele.ro

Citeste si: Unde va fi înmormântat actorul Ion Dichiseanu? Avem imagini exclusive! Cum arată locul de veci

Pe de altă parte, în interiorul capelei nu vor avea acces decât membrii familiei și prietenii apropiați. Este vorba de 20-30 de persoane, care vor purta în permanență mască și vor păstra distanța minimă legală. Slujba de înmormântare va avea loc în interiorul capelei și va putea fi auzită și în exterior, prin intermediul unui sistem de sonorizare.

Ion Dichiseanu
Locul de veci al lui Ion Dichiseanu

De asemenea, Ion Dichiseanu va benefica de onoruri militare, el fiind decorat de președintele Klaus Iohannis cu Ordinul Serviciul Credincios în grad de ofițer. Marele actor a fost așezat în sicriu îmbrcat în alb complet, cu unul din costumele lui preferate, de tip casual.

Citeste si: Fosta soție a lui Ion Dichiseanu, declarații cutremurătoare după moartea actorului: "A murit în brațele Ioanei..."

Dichiseanu a murit din cauza unei bacterii

Ion Dichiseanu s-a stins din viață joi, la prânz, la spitalul Floreasca, acolo fusese internat după ce contactase o bacterie extrem de periculoasă, la plămâni. Actorul nu era infectat cu COVID-19. Fiica lui Dichiseanu a povestit că tatăl ei a contactat bacteria, cel mai probabil în urma unei biopsii, la o clinică privată, după ce fusese anunțat că este suspect de cancer. Femeia crede că a fost vorba de un diagnostic pus greșit, care a grăbit moartea lui Ion Dichiseanu și că se gândește la posibilitatea deschidderii unui proces pentru malpraxis.

Ion Dichiseanu
Ion Dichiseanu, alături de fiica lui, Ioana

Citeste si: ULTIMA ORA: Polonia a cerut invocarea articolului 4 din tratatul NATO- kanald.ro

Citeste si: VIDEO NU mai are soluții?! Decizia extremă luată de David Pușcaș ca să poată plăti chiria. A zguduit comunitatea ONLINE: "Vreau să vă anunț". Ce a făcut fiul adoptiv al Luminiței Anghel ca să nu fie dat afară - radioimpuls.ro

Ion Dichiseanu avea 87 de ani și avea o carieră de peste jumătate de secol pe scena teatrului și în cinematografie.

El a fost unul din ultimii exponenți ai unei “generații de aur” din lumea actoriei, care acum își duc somnul de veci pe Aleea Actorilor, acolo unde va fi depus și sicriul lui Ion Dichiseanu.