
kanald.ro
Sport
Dan Petrescu a recunoscut în sfârșit de ce nu mai este soția sa, Adriana, lângă el în ultima perioadă.
Dan Petrescu (55 de ani) este, fără îndoială, cel mai de titrat antrenor din Superliga din România. Tehnicianul lui CFR are în palmares patru titluri cu formația din Cluj și unul cu Unirea Urziceni și, firește, nu vrea să se oprească aici.
Și pe plan european, Dan Petrescu a făcut performanță cu CFR Cluj, drept dovadă, și în această seara, formația lui va evolua, pe terenul lui Lazio Roma, de la ora 22:00, în prima manșă ale optimilor de finală din Conference League, într-o partidă considerată de interes major, după ieșirea din grupele competiției.
Din păcate, performanța cere de multe ori sacrificii. Astfel că, Dan Petrescu a fost nevoit să achite și un ”preț” scump pentru toate aceste performanțe, iar acela a fost de a sta departe de familie, mai mereu plecat, și, de foarte singur.
”Nu e nimic ușor în viață. Dacă vrei să ai succes trebuie să faci niște sacrificii, asta este opinia mea. Am făcut sacrificii și ca jucător, fac și ca antrenor pentru că altfel nu pot avea rezultate. E clar că familia mea n-a fost lângă mine mereu. Am mutat-o așa de mult dintr-o țară în alta încât la un moment dat s-au plictisit și au obosit și au spus:”noi trebuie să rămânem undeva’”. Dar au ințeles situația și mă bucur foarte mult”, a declarat, cu sinceritate, Dan Petrescu, într-un interviu acordat pentru site-ul celor de la CFR Cluj.
Dan Petrescu se bucură că a scăpat de ”presiunea” familiei, care locuiește acum în Dubai, pentru că astfel are timp să se concentreze numai la fotbal. ”Așa am tot timpul necesar să mă gândesc numai la echipă.
Dan Petrescu s-a căsătorit în 2007 cu Adriana Stan, fost manechin. Cei doi au împreună o fată, Jennifer. Relația lor este una foarte frumoasă, în ciuda distanței și a pasiunii, uneori mult prea mari, a antrenorului de la CFR Cluj pentru fotbal, lucru care, așa cum spunea și el, îi ocupă tot timpul.
Înainte de a o cunoaște pe Adriana, fostul jucător al Generației de Aur a mai fost însurat cu Dana Petrescu, iar din urma mariajului au rezultat două fete, Rebecca și Chelsea. Relația nu a ținut, după ce ”Bursucul” ar fi acuzat-o pe fosta soție de infidelitate cu un coleg de generație. Timpul a trecut și totodată și supărările s-au estompat, motiv pentru ”Bursucu” să le viziteze pe cele trei, din când în când, pe cele la Londra, acolo unde sunt stabilite.