Declarație șocantă! Larisa și Adrian de la Puterea dragostei s-au despărțit după un an de iubire? O fostă concurentă din show aruncă bomba! ”Ea era indiferentă”

În cuplul Larisa și Adrian de la Puterea dragostei pare să fi intervenit ruptura, dacă ar fi să ne luăm după declarațiile unei foste concurente din show-ul amoros

Distribuie pe:

Autor: C.I.


In articol:

De aproape un an, Larisa și Adrian de la ”Puterea Dragostei” formează un cuplu, mai mult, cei doi foști concurenți din show, de altfel extrem de controversași, și-au asumat relația și chiar vor să o ducă la următorul nivel, cei doi discutând, în repetate rânduri, în intimitate, despre căsătorie.

 ”Este un om lângă care îmi doresc să experimentez viața la un alt nivel și el știe cel mai bine să mă învețe ce înseamnă să fim o familie pentru că avem aceleași sentimente de iubire unul față de celălalt! Nu m-am gândit până acum să ma recăsătoresc  (dar el înainte de a fi iubitul meu, viitorul meu soț etc., îmi este un prieten  - iar pentru mine acest lucru este foarte important pentru că pot vorbi cu el despre absolut orice, fără rețineri, și fără să cred că mă va judeca) însă noi vorbim destul de des despre acest subiect și cu siguranță se va întâmpla și nunta!!! Iar cei care ne comentează relația, care este una mult mai profundă decât ceea ce se vede, ar fi indicat să știe faptul ca o iubire sinceră niciodată nu poate fi descrisă prin cuvinte, ci doar timpul îmi va dovedi cuvintele spuse acum de mine”, a spus, Larisa de la ”Puterea Dragostei”, în exclusivitate, pentru WOWbiz.ro, în vară.

Larisa și Adrian de la Puterea dragostei au probleme în cuplu? ”Așa se comentează pe adresele de socializare”

În mod cu totul surprinzător, în ultima vreme, au început să apară tot timpul de informații conform cărora Larisa și Adrian de la Puterea Dragostei ar avea probleme în cuplu, mai mult, unii vorbesc și despre o separare a celor doi.

Citeste si: Cu ce bărbat a fost surprinsă Bianca de la Puterea dragostei, după ce s-a despărțit de Livian - evz.ro

Citeste si: Cum facem diferența dintre o răceală, gripă si COVID-19 - bzi.ro

Citeste si: Puterea Dragostei! Jador a spus adevărul despre ce s-a întâmplat cu el și Ella la Londra

Citeste si: Cum arăta Bianca Comănici înainte de a intra în casa Puterea Dragostei! Aproape că era de nerecunoscut

Citeste si: Bianca Comănici de la Puterea Dragostei trece prin momente grele: ”Am fost la biserică și i-am cerut lui Dumnezeu...”

De altfel, și Mary, o fostă concurentă a emisiunii amoroase moderată de Andreea Mantea, întrebată pe marginea acestui subiect, avea să spună că, din câte știe ea, Larisa și Adrian ar avea probleme în aceste momente. ”Nu am mai luat legătura cu ei de la ieșirea din casă, recunosc, și nu prea cunosc multe amănunte despre legătura lor. Ce am auzit eu însă ar fi faptul că ei s-ar fi despărțit, așa comentează cei de pe adresele de socialializare. Acum, nu știu dacă acesta este adevărul sau nu, repet, spun doar ce am auzit că s-ar fi întâmplat. Ce pot spune totuși cu certitudine este că Larisa, în emisiune, era destul de indiferentă față de Adrian. Dar…cine știe, poate nu am văzut eu iubirea și ea exista. Nu știu ce să zic în plus”, a declarat Mary la WOWbiz.ro.

Larisa și Adrian de la Puterea dragostei s-au despărțit? Ce a spus, recent, frumoasa blondă!

Pe de altă parte, în ciuda bârfelor că Larisa și Adrian de la ”Puterea Dragostei” s-au despărțit, recent, ei au lăsat să se înțeleagă exact contrariul. În declarațiile date pentru WOWbiz.ro, cei doi au dezvăluit că au reușit să devină actori într-o producție independentă, de fapt un viitor serial TV. ”Este un serial ce se bazează pe realitate în mare măsura (iubire interzisă, imposibilă) și are ca și finalitate rezolvarea misterelor, problemelor și trăirea fericirii, mai ales că nimic în lumea asta nu e atât de negru precum pare”, a povestit, în exclusivitate, Larisa de la ”Puterea Dragostei”, care a mai dat câteva detalii despre…partenerul ei. ”Unul dintre personajele principale este Adrian, care joacă rolul unui personaj bogat care își dorește totul, iar rolul meu - îmi păstrez numele chiar și în serial- este unul al unei femei care are totul, cu excepția unuia singur! Proiectul este unul în desfășurare și ne dorim, atât eu cât și echipa întreaga, să fie unul de succes mai ales că are posibilitatea să influențeze viața oamenilor în bine. Atât eu cât și Adrian ne bucurăm că am fost cooptați în acest serial, mai ales că ne doream să întâlnim o asemenea provocare, una care chiar poate să producă o schimbare uriașă în viața noastră”, a mai spus Larisa de la ”Puterea Dragostei”.

Galerie foto 
Citește și:

Jador, oprit de vameși pe aeroport, în timp ce voia să plece din România! “L-au prins!” | VIDEO

Larisa de la ”Puterea Dragostei”, reacție vehementă la adresa bărbaților! ”Cei mai mulți sunt obișnuiți să croșeteze” EXCLUSIV

Horoscop. Cele mai incompatibile zodii! Vor avea o relație toxică. Nu pot fi fericite împreună

Jador, supărat pe Ella de la Puterea Dragostei: ”Nu vreau să-i mai văd fața”

Incredibil! Cum a intrat Mariana pe platourile de filmare ale emisiunii Puterea Dragostei! Sigur n-ai văzut-o îmbrăcată așa până acum

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies