kanald.ro
Carmina Vârciu
Carmina Vârciu
Vedete
Carmina Vârciu, declarații neașteptate despre relația cu tatăl ei, după ce în ultima perioadă a recunoscut că relația lor s-a răcit. Cum se înțeleg acum?
Liviu Vârciu are, pe lângă o carieră de succes, și o familie frumoasă. Este tatăl a trei copii, doi din relația cu Anda Călin, iar unul dintr-o relație anterioară, cu Ami Teiceanu. Nu mai este un secret pentru nimeni că actorul își ia în serios rolul de părinte și se ocupă îndeaproape de educația fetelor și băiețelului său, iar legătura specială dintre ei se poate observa cu ușurință. Totuși, în ultimul timp, se pare că relația prezentatorului cu fiica lui cea mare a avut de suferit, căci, spune Carmina, au existat și perioade mai puțin bune între ei.
Citeste si: Ultima oră! Elicopter prăbușit: Familia unui renumit politician a murit în accidentul aviatic- kanald.ro
Carmina Vârciu și tatăl ei au avut întotdeauna o legătură specială, chiar dacă tânăra a locuit cu mama ei, după ce părinții s-au despărțit. Liviu Vârciu a încercat să fie aproape de fiica lui și să aibă, în primul rând, o relație de prietenie.
Acum, Carmina a crescut și de curând s-a mutat și în Capitală, după ce actorul i-a cumpărat un apartament. Totuși, nu se vede atât de des cu tatăl ei, iar uneori există și perioade în care nu mai sunt atât de apropiați, mărturisește aceasta: "Cu tata, chiar dacă au fost perioade mai bune și perioade mai puțin bune, am ajuns să ne înțelegem foarte bine. Vorbim aproape zilnic, de văzut nu ne vedem atât de des pentru că uneori avem programe diferite, dar serile ne sunăm pe facetime și ne povestim demersul zilei.
Mereu am susținut ideea că parcă el este fratele meu mai mare. Ne distrăm super bine când suntem împreună, ne place să ne prostim avem multe lucruri în comun.
Carmina și Liviu Vârciu
Fiica lui Liviu Vârciu recunoaște că mutarea în București a venit la pachet cu schimbări majore, și asta pentru că a fost nevoită, în primul rând, să se obișnuiască cu faptul că nu o să-și mai vadă mama atât de des.
A început să fie din ce în ce mai responsabilă și a învățat să se descurce de una singură, indiferent de situație: "M-am mutat în București de aproximativ un an, un an în care m-am maturizat enorm de mult. Un an care m-a supus la multe încercări peste care am trecut cu brio. Și oricât de mult nu credeam că voi spune asta înainte, am început să mă obișnuiesc în Capitală. Am fost foarte fericită pentru că mereu mi-am dorit să stau singură, să îmi amenajez casa așa cum vreau eu, iar el m-a ajutat să îmi îndeplinesc acest vis. Nu locuiesc chiar singură, mai am un peștișor de companie cu mine, suntem doar noi", a mai spus Carmina Vârciu, pentru sursa citată.
Carmina Vârciu