Două vedete sar în apărarea Andreei Esca: ”Reacțiile la declarațiile Andreei Esca sunt subumane, primitive și grotești!”

Explicațiile Andreei Esca, vedeta tv care a recunoscut că a avut coronavirus, au declanșat un val neașteptat de reacții pro și contra.

Distribuie pe:

Autor: Petru Luca

Explicațiile Andreei Esca, vedeta tv care a recunoscut că a avut coronavirus, au declanșat un val neașteptat de reacții pro și contra. ”Da, am fost bolnavă de Covid-19, atât eu, cât și soțul meu și unul dintre copii, și mulțumită lui Dumnezeu și medicilor extraordinari, alături de care am trecut în această perioadă nefericită, suntem bine și avem un rezultat negativ astăzi, toți 3.

Lucrurile au fost foarte ciudate, nu știu dacă neapărat complicate, dar niciodată nu te aștepti să ți se întâmple ție, oricum ar fi, și primul care s-a îmbolnăvit în familia noastră a fost soțul meu. Avea de 2 zile febră foarte mare, pe care inițial am asociat-o cu o problemă mai mult gastrică. Ne-am gândit că poate are o enterocolită sau, cine știe, chiar o toxinfecție alimentară, pentru că el de obicei atunci când avea orice fel de probleme cu stomacul făcea și febră.

Citeste si: Gabriela Cristea, secretul despre silueta sa! Cum a reușit prezentatoarea de televiziune să slăbească 10 kilograme

Citeste si: Mihai Gâdea, reacție surpinzătoare, după ce Andreea Esca a declarat că a fost infectată cu Covid-19! Ce a spus prezentatorul de televiziune

Numai că mi s-a părut ciudat că era aproape a 3-a zi în care făcea febră și era febră foarte mare, aproape de 40 de grade. De obicei, când pățea așa ceva, se întâmpla o singură noapte în care avea, nu știu, febră 38, și a doua zi era în regulă. Atunci ne-am impacientat și am chemat salvarea. Ne-am făcut testul de coronavirus. El a ieșit pozitiv, eu am ieșit negativ. Bineînțeles că imediat a fost dus la spital. Eu, bineînțeles că am hotărât, chiar dacă aveam un rezultat negativ, pentru că avusesem contact cu cineva care avusese un rezultat pozitiv, să rămân în izolare pentru 14 zile și să-i fac testul și băiatului nostru care locuiește cu noi.

I-am făcut acest test și lui Aris și a ieșit și el cu un rezultat pozitiv, el până în acel moment neavând niciun alt simptom, decât îmi spunea că îl deranjează puțin gâtul, că crede că e roșu în gât, dar că nu ceva semnificativ, nu febră. Așa că în a doua zi după ce a fost internat Alex, l-am internat și pe Aris, și a făcut și fiica mea testul, deși ea nu locuiește cu noi și nu avusesem prea mare contact, dar ca să fim siguri și să nu punem pe nimeni în pericol în jur și-a făcut și Alexia testul și i-a ieșit negativ. Iar ei doi, după cum ți-am spus, s-au dus și s-au internat imediat la spitalul Victor Babeș din București, amândoi în același salon”, a mărturisit Andreea Esca la postul tv la care lucrează. 

Imediat, în mediul online și nu numai, s-a declanșat un val de reacții de ostilitate la adresa Andreei Esca, venit în principal din partea celor care contestă existența coronavirusului. În apărarea știristei au sărit însă și câteva persoane publice, cum ar fi Mirela Bucovicean, fosta prietenă a lui Andi Moisescu, sau Irina Păcurariu, prezentatoare în televiziunea publică. 

”Din cand in cand ii trimit cate o ❤ . Fara motiv, stie ea de ce. Poza asta e facuta de Alex, bunul Alex, anul trecut, cam pe vremea asta.
N-am scris nimic pana acum, ca nu vad de ce as alimenta o stire negativa, si nici nu vreau sa aduc pe scena furia pe care o simt pana la lacrimi provocata de toti cei care NU ii cunosc. O sa va spun doar ca pe Andreea mi-o amintesc live de pe scarile PRO-ului de prin anul 1996 parca si ca de atunci am avut bucuria de a-i fi in preajma din cand in cand. N-am facut bravada niciodata de acest privilegiu, nu, nu cel cu vedeta la care poate va ganditi, ci privilegiul de a fi ocazional in preajma unei familii inchegate, a unor oameni valorosi care si-au pastrat decenta, umorul, energia, pozitivismul deasupra tuturor. Ma mai gandesc la toate momentele cruciale si memorabile prin care noi toti am trecut, impreuna cu Andreea, noi in fata televizorului, ea "pe sticla", la toate lucrurile frumoase pe care Alex le-a pus in practica, la copii aia superbi, muncitori si bine crescuti de-ti vine sa-i iei acasa, la cultura pentru statornic si calitate si imi vine sa-mi dau doua palme pentru ca sunt exact ca un caine, cu privirea inteligenta, dar cu exprimarea mai greu si nu le-am zis mai des.... fie, nu le-am zis răspicat ce minune de oameni sunt.
Si nici n-o sa le dau tag, pentru ca postarea asta nu e pentru ei, ci pentru toti cei care-i iubim si nu le-am spus-o.”, a notat Mirela Bucovicean, care deține afaceri în PR și mediul online. 

Citeste si: Mazăre, un nabab în închisoare. Cum produce sute de mii de euro din spatele gratiilor - evz.ro

Citeste si: Cine este amantul Ralucăi Pastramă. Cei doi ar fi petrecut de curând o vacanță la munte - bzi.ro

Și Irina Păcurariu, din TVR, colegă de breaslă cu Andreea Esca, a avut un mesaj dur la adresa celor care contestă spusele și adevărul celebrei prezentatoare de la PRO TV. 

”Trei persoane (oameni străini, nu colegi sau apropiați) m-au întrebat astăzi același lucru:
- Doamna Irina, credeți în Covid? Cu fiecare m-am întâlnit în interior, purtam mască, deci presupun că oamenii mă știau de ceva vreme dacă m-au recunoscut așa. Din respect pentru ei m-am mulțumit cu atât: - Da, cred. Am vorbit cu destui medici și multe cadre medicale ca să n-am nicio îndoială. Niciuna.

În seara asta mi-am mai pierdut din calm și n-am niciun motiv să trec peste. Reacțiile la declarațiile Andreei Esca nu sunt doar aberante, sunt subumane, primitive, gratuite și, mai cu seamă, grotești. Dumnezeule, cât de tare suntem spălați pe creiere? Ne căutăm dușmani, ne dăm deștepți, ne credem invincibili...Vai de noi și de-ai noștri! Sănătate multă, Andreea, și ție și familiei. Acum ați fost voi, mâine sau poimâine putem fi oricare dintre noi.”, a scris Irina Păcurariu.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Galerie foto  Urmatorul articol
Abonează-te pe

Citește și:

Iată prima reacție a amantului Ralucăi Pastramă!

EXCLUSIV: Medicamentele vitale care nu se mai găsesc în farmacii! Extrem de mulți români au nevoie de ele chiar acum

Super vedeta din România, bătută cu bestialitate de managerul ei. A decis să rupă tăcerea și să spună tot

Coronavirusul ia cu asalt un alt post de televiziune. Vineri, a fost confirmat încă un caz de Covid-19

Ludovic Orban, anunț despre bolnavii de coronavirus externaţi la cerere: Fie se întorc în spital, fie..

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies