kanald.ro
Vedete
"E un sentiment special, unic!" Cristi Borcea, pregătit să devină din nou tătic. Valentina Pelinel a vorbit despre al patrulea copil
Vedeta și soțul ei nu exclud posibilitatea de a-și mări familia, în viitorul apropiat.
Valentina Pelinel și Cristi Borcea și-au clădit o familie minunată alături de cei trei micuți ai lor. Pe lângă gemene și Milan, afaceristul mai are încă șase copii, din relațiile anterioare. Cu toate acestea, se pare că fostul acționar de la Dinamo nu vrea să se oprească aici, ci dimpotrivă, se vede din nou tătic.
Valentina Pelinel: "Cristi nu are răbdare de fel, dar cu copiii e altfel"
Valentina Pelinel este o mămică împlinită. De când i-a adus pe lume pe Milan și pe surioarele lui, viața vedetei s-a schimbat radical.
Fiecare moment devine atât de important tocmai pentru că timpul fuge mult prea repede. Rania e lipită de mine, Indira este în lumea ei și este mai înspre tati. Am învățat de la copiii mei să fiu mai tolerantă. Nu aveam atât de multă răbdare. Nici măcar nu ridic glasul în fața lor. Vreau să crească frumos și armonios. Cristi nu are răbdare de fel, dar cu copiii e altfel.", a povestit Valentina Pelinel, pentru click.ro.
Valentina Pelinel și Cristi Borcea, alături de copiii lor
Se gândesc Valentina Pelinel și Cristi Borcea să devină din nou părinți?
Valentina Pelinel a dezvăluit că soțul ei se mândrește cu faptul că are o familie atât de numeroasă. Chiar dacă rolul de părinte implică multe responsabilități, se pare că fostul acționar de la Dinamo nu exclude posibilitatea de a deveni tată pentru a zecea oară: "Nouă ne plac, dar deocamdată avem casa plină de copii. Nu spun nu, cine știe ce îți poate aduce ceasul.
De când îi avem pe cei mici, suntem foarte fericiți. Evident că nu este deloc ușor, mai ales la vârstele acestea, dar satisfacția e mare. Nu se compară cu absolut nimic pe lumea asta zâmbetul lor, bucuria din ochii lor. E un sentiment special, unic.", a adăugat Valentina Pelinel, pentru sursa citată.
Valentina Pelinel și cei trei copii ai ei