
kanald.ro
Vedete
Scandalul dintre cele două s-a purtat și departe de camere de filmat, însă totul a fost făcut public.
Doamnele muzicii populare, Elena Merișoreanu și Saveta Bogdan, sunt într-un război total. Cele două au uitat și de colegialitate și de prietenie, iar acum își aruncă vorbe grele pe la televizor. Însă, pentru că nu au putut să-și spună tot ce aveau pe suflet, dialogul dintre cele două s-a mutat la telefon, iar ce a urmat o să vă lase cu gura căscată.
Cele două artiste și-au aruncat injurii și vorbe grele, iar războiul dintre ele este departe de a se încheia.
Deși Elena Merișoreanu a început un război în toată regula cu Maria Dragomiroiu, nici Saveta Bogdan nu a scăpat neșifonată. Elena Merișoreanu a făcut o afirmație care a lăsat pe toată lumea cu gura căscată. Artista spune că Saveta Bogdan a dansat la bară.
„Foarte dezamăgită sunt de comportamentul ei și răutatea pe care a avut-o în ea. Ea a ieșit să spună la o emisiune de succes că vai ea e așa, e așa...Eu nu sunt Saveta Bogdan că eu n-am dansat la bară. Eu mi-am făcut meseria cu cinste”, au fost cuvintele Elenei Merișoreanu l a adresa Savetei Bogdan.
Solista de muzică populară se apără și a explicat în ce circumstanțe s-a petrecut acel dans la bară. Aceasta a mărturisit că este vorba despre o înregistrare realizată în anul 2014.
„Îi place să își bârfească colegii, pe toată lumea. Dacă eu am să vorbesc de ea, implic și familia.
Doamnele muzicii populare au mutat scandalul la telefon, unde și-au aruncat vorbe grele și injurii. Chiar dacă credeau că această convorbire va rămâne doar între ele, iată că a fost făcută publică.
Citeste si: Saveta Bogdan, dezvăluire uluitoare despre Elena Merișoreanu: „Ea e divorțată de 20 de ani de soțul ei”
Saveta Bogdan: „Tu vorbești, mă? Eu, în locul tău, aș tăcea. Mă faci tu pe mine vagaboandă? Fir-ai a*** de**** ce ești. Te duci să vorbești de mine? Cum să vorbești cu mine că am dansat la bară?**
Elena Merișoreanu : Te-am pus eu să dansezi? Nu ai văzut că râdeau toți la filmare de tine? Toată lumea a râs de tine, nimeni nu te băga în seamă.
Saveta Bogdan : Draga mea, eu nu am dansat la bară, te rog să reții!
Elena Merișoreanu : Ba da, ai dansat!
Saveta Bogdan : Ba nu, eu am pus doar mâna pe bară.
Elena Merișoreanu : Da, și erai dezbrăcată toată. Ai, bă, pune mâna pe mine!?
Saveta Bogdan : Hai**** de****, du-te**** și nu mai vorbi de mine. Să nu îmi mai vorbești niciodată în viața ta”, se arată în înregistrarea celor două.